E esential sa ne definim fiecare ce inseamna sa fiu bine. Indiferent de cum ne definim eu constat doua puncte de plecare complet diferite:
- Daca sa fiu bine inseamna sa fie indeplinite conditiile de securitate, de reusita, de a avea, de a face – risc foarte mult sa nu prea gust acesta stare. In plus, daca se intampla si e legata de stima de sine, cu atat mai mult starea de bine e fluctuanta. Pentru ca daca reusesc ceva, ma iubesc, am o stima de sine ridicata. Daca esuez, ma devalorizez, am o stima de sine scazuta. Realitatea e ca deseori nu avem mijloacele necesare sa reusim si ca atare rareori o sa fim impacati, impliniti, rareori o sa simtim „sunt bine!” in cap, in inima, in lume.
- Daca sa fiu bine vine dintr-o conexiune eu-cu mine, dintr-o aliniere a ceea ce simt, cu ceea ce gandesc, cu ceea ce fac, daca busola mea interioara devine tandretea pe care sunt capabil sa mi-o ofer, am sansa sa fiu bine din ce in ce mai des, mai profund, mai durabil, pe masura ce avansez pe drum.
Pentru mine, sa fiu bine e o stare de Bucurie in Miscare.
Sunt in pace, sunt linistita. Stau acolo suficient timp. Gust din plin. Apoi apare un elan de bucurie, care vrea sa iasa, sa se ofere, care merge spre ceilalti. Ceva ce vrea sa duca bucuria in exterior. Ceva ce vrea sa impartasesca cu ceilalti un lucru pretios.
In pace, suntem ca un sequoia…drept, cu radacinile adanc infipte in pamant, cu ramurile spre cer. In pace, ceea ce este, este.
In pace suntem una cu experienta, nu dorim sa schimbam nimic, pe nimeni, nu respingem nimic, nu comentam, nu judecam, nu avem preferinte.
Respir. Cum pot. La inceput imi urmez suflul, in ritmul lui. Si am uitat cum devin una cu el…Pentru ca nu am intervenit, experienta lucreaza singura…
De asta e atat de simplu! Vreau sa fiu in pace? Atunci nu am nimic de facut!
De asta e atat de dificil: nu vad cat de mult imi doresc sa schimb in permanenta ceea ce este sau sa ma agat, daca situatia mi-e favorabila.