Articol inspirat din conferințele și cărțile dr Gabor Maté
În spatele tuturor adictiilor se află același mecanism.
Daca o pasiune ne poartă în față, ne face bine și face bine celor din jur, o adicție (altfel de «pasiune») este un comportament căruia nu putem să îi rezistam, pe care îl repetam fară încetare chiar dacă știm că ne face rău, sau facem rău altora.
Putem fi dependenți de foarte multe «obiecte», de natură foarte, foarte diferită. De exemplu: zahar, cafeină, tutun, cumpărături, de recunoașterea celorlalți, alcool, sex, seriale tv, muncă, sport etc. Unele adictii sunt social recunoscute, acceptate și chiar valorizate. Dacă continui să muncești până cazi grămadă în timp ce nu ai probleme financiare vitale, tot adicție se numește. Nu mai vorbesc dacă acasă te mai și așteaptă un copil, o soție sau un soț.
Să sacrifici ceva ce e important pentru tine, pentru altceva care produce plăcere sau ușurare de moment, este tot adicție. Nu activitatea sau obiectul în sine caracterizează adicția ci raportul pe care îl întreținem cu ea.
Adicția (dependența) își găsește originea în copilărie, la doua niveluri diferite.
- Primul nivel este psihologic.
Mici fiind, nu suntem dotați emoțional și intelectual că să înțelegem tot ce ni se întâmplă; nu știm să facem diferența între bine/rău, adevărat/fals.
Când trăim un eveniment dureros (de exemplu separarea de mama pentru prima dată, sau la naștere, dacă copilul a trebuit să stea în incubator; dacă avem o mamă depresivă, un tată alcoolic, părinți stresați ; dacă trăim evenimentul morții unui apropiat, abuz, sau altceva nu neapărat catastrofic) nu ne putem explica, nu avem resurse să facem față la acea vârstă. Singura opțiune este refularea durerii în inconștient. Aceasta se numește trauma din copilărie. Înțelegem acum că interpretarea copilului determină refularea automată a emoțiilor dureroase și acesta nu reprezintă altceva decât primul mecanism de apărare. Refularea emoțiilor permite copilului să supraviețuiască. Altfel, consecințele ar fi fost catastrofice pentru copil.
Refularea emoțiilor nu înseamnă dispariția lor. Ele rămân nerezolvate în inconștient, acesta parte din creier gestionează sistemul nervos și marea majoritate a comportamentelor. O emoție refulată ne vă hărțui atâta timp cât nu o recunoaștem și nu acceptăm situația în care s-a născut. Se face simțită dintr-o dată, în contexte dintre cele mai diverse, pe unii ne ia pe nepregătite.
Adictiile sunt în primul rand mijloace de a scăpa acestor emoții care apar cu regularitate, mijloace de a nu le trăi intens. Au rol de « algocalmin » psihologic. Doar că evenimentele care le-au dat naștere rămân în continuare nedigerate.
Noutatea vine acum : adicțiile nu pot fi reduse la dimensiunea psihologică. Ele au și o dimensiune biologica. Traumele și evenimentele dureroase nu lasă doar un gust amar despre trecut ci interferează și influențează dezvoltarea creierului.
- Al doilea nivel al dependenței se manifestă în neurobiologia creierului.
Zeci de ani ni s-a explicat că genele noastre reprezintă singurul factor determinant în ce privește comportamentele noastre, trăsăturile de caracter, bolile pe care le atragem (le fabricăm), obiceiurile alimentare, s.a.m.d.
Ultimii ani aduc descoperiri senzaționale iar explicațiile vin de la epigenetică: expresia genelor noastre în funcție de influența mediului.
La naștere avem un creier foarte mic. În primii ani de viață el atinge până la 75% din capacitatea lui, dezvoltând milioane de conexiuni nervoase în fiecare secundă. La 3 ani creierul a atins 90% din talia lui definitivă grație dezvoltării explozive din primii ani. Asta explică capacitatea enormă de învățare și adaptare la lumea exterioară. Dar, aceasi capacitate face creierul vulnerabil la mediul în care se dezvoltă în primii trei ani de viață. Primii 3 ani de viață sunt determinanți în formarea rețelelor neurobiologice care mai tărziu devin responsabile de comportamentele noastre!
Potențialul genetic nu se poate exprima decât în circumstanțe favorabile. Pentru asta, 3 condiții sunt esențiale:
- Alimentație sănătoasă
- Securitate fizică
- Constanța legăturilor afective
Dacă de mâncare și un acoperiș de-asupra capului am avut parte cei mai mulți dintre noi, tot atât de mulți suntem cei cărora ne-a lipsit suportul emoțional, cel mai susceptibil de a fi perturbat. Legăturile afective puternice sunt esențiale la acea vârstă pentru dezvoltarea normală a creierului.
Fără exagerare putem spune :conexiunile umane crează conexiuni neuronale, atașamentul dintre copil și părinte stabilește o relație interpersonală care ajută creierul imatur al copilului să utilizeze funcțiile adulte ale crerierului părintelui pentru a-și organiza propriile procese.
Părinții fac cum pot, cum știu mai bine, doar că fiecare are propriul bagaj emoțional, propriile dificultăți. E lesne de înțeles că devine dificil ca adultul să asigure copilului satisfacerea completă și echilibrată a nevoilor sale.
O relație neadecvată perturbă parti din creierul copilului, părți care sunt responsabile de stabilitatea emoțională și de sentimentul fericirii.
Neurotrasmitatorii numiți endorfine și dopamină acționează asupra stării noastre de spirit, asupra emoțiilor noastre, asupra motivației noastre. Interacțiunile securizante cu părinții noștri au determinat/sau nu creșterea acelor terminații nervoase, care eliberează și asimilează acești doi hormoni, care mai târziu vor servi copilului și adultului capacitatea de a-și asigura singur stabilitatea emoțională.
Daca părinții nu asigură un mediu emoțional stabil, creierul copilului trebuie să se adapteze: se închide în sine, se închide emoțional, găsește alte mijloace de compensare pentru a se reconforta (suge degetul, apetit necontrolat, căutarea de surse exterioare pentru a se liniști). La acea vârstă, aceste comportamente sunt de mare ajutor pentru copil. Mai tărziu creierul vă pastra acest dezechilibru și va fi obligat să găsescă alte mijloace pentru a compensa lipsurile afective. Acesta este al doilea rol pe care îl joacă adicțiile.
Când mergem pe Facebook de 10 ori pe zi să verificăm cine a apreciat fotografia sau ce am scris, de fapt căutam acel pic de dopamină (Facebook sau țigară, sau ciocolată, sau altceva, ai înțeles că nu pe obiectul dependenței ne ducem atenția).
Dacă structurile din creier responsabile de emoții și efectele lor nu s-a dezvoltat armonios, deciziile noastre de azi, felul în care ne simțim și ne purtăm sunt profund impactate. În fața unei tentații, creierul uită complet consecințele pe termen lung (pe care le realizăm cu ajutorul rațiunii în momente de calm) și asta întărește adicțiile.
Când înțelegem complexitatea creierului încetăm să blamăm. Să mai căutam vinovatul e pierdere de timp și energie. Am fost toți condiționați.
Când am înțeles că adictiile sunt fructul unui trecut despre care poate că nu avem nici o amintire, care determina comportamentul inconștient, să ne focalizăm pe soluții este singurul lucru productiv.
Să ne apropiem de sursa dificultății știind că avem un creier foarte rezilient și dotat o structură flexibilă.
Creierul nostru are putere de transformare, continuă să se dezvolte la maturitate nu doar sub influența mediului în care trăim ci direct implicat în felul în care gândim și acționăm.
Activitatea mentală poate fizic să recableze circuite deficiente, poate reinvața adoptând noi comportamente.
Activitatea mentală cea mai importantă care permite dezvoltarea acestor noi circuite, care permit echilibrul emoțional stabil, se numește «observarea imparțială». Ceea ce budiștii numesc «prezența atenționată». Acesta stare de prezență permite să conștientizam forțele inconștiente care ne dirijează viața. Vedem cum reedităm fară încetare emoții care s-au întipărit în noi acum 5-10 … sau 30 de ani. Iritarea de azi nu este un răspuns în fața evenimentului de azi, este activarea unei răni (în spatele căreia este o emoție și un gând) bine ascunsă în inconștient.
Noi alegeri înseamnă nouă stare de conștiență, nou nivel de conștiință. Fară stare de prezență nu există alegeri veritabile în prezent.
De departe, meditația este calea de acces care și-a dovedit eficacitatea.
Practicând, ne apropiem și începem să ne cunoaștem viață inconștientă. Adicția începe să se transforme. Pentru că ea aparține acelei lumi, inconștiente. Tiparele de gândire încep să se desfacă. Într-o zi nu mai au consistență pentru că suntem tot mai prezenți în corp, știm ce simțim și nu fugim de ce simțim.
Poate te tentează experiența unui raport just cu tine, cu ceilalți, cu viața. Să te folosești de ultimele descoperiri ale științei, să ai un cadru laic pentru meditație, să înveți despre compasiune, să simți cum se articulează toate acestea în cotidianul tău, ce spui de acestă experiență?
Dacă spui da, trimite-mi un mesaj la danielajula@madezvat.ro și rămânem în legătură până la formarea unui grup de meditație. Parcursul la care mă gândesc îl construim împreună, deci voi lua legătura cu fiecare potențial participant. Pe curând, cu bucurie!