Acest articol este tradus și adaptat după «La dépression est la réaction à la perte d’une illusion» de Juan David Nasio
Definiția generală a depresiei spune despre ea că este o boală (tulburare) psihică caracterizată de o stare se spirit tristă provocată de un șoc emoțional greu de reperat în general. Această tulburare psihică este însoțită de o dereglare în neurochimia creieiurului la nivelul transmisiei de influxuri nervoase. Încă nu se știe dacă dereglarea neurochimică este provocată de șocul emoțional sau invers, dacă dereglarea chimiei neurotransmitatorilor slăbește sistemul de apărare al personalității, fapt ce favorizează apariția șocului emoțional.
Ceea ce se știe, ce spun oamenii de știință, e că anomaliile chimiei creierului dispar nu doar cu antidepresive ci și în prezența unei conexiuni constante, călduroase și empatice între persoana atinsă de depresie și terapeutul său.
9 semne clinice compun sindromul depresiv. Este nevoie de minim 5 simptome flagrante, prezente simultan timp de două săptămâni ca să spunem că suntem într-o tulburare depresivă.
- Tristețea este semnul dominant. O tristețe diferită de tristețea normală. O tristețe care pătrunde perfid până în suflet, ca o ceață, o emoție dureroasă, apăsătoare, amestecând angoasă și anxietate, susceptibilitate, amărăciune. Este permanentă, inhibatoare de afectivitate și de activitate fizică și mentală. Ori nu știm de unde vine, ori dacă știm, motivul pare insuficient. Acesta tristețe poate merge de la morozitate (care poate dura săptămâni) la dezgust de sine, la disperare profundă.
- Iritabilitate exacerbată. Enervare, susceptibilitate, sentimente pe care le simțim față de sine sau cei din jur. O tristețe mascată de furie și agresivitate. Mascată sau nu, această tristețe se hrănește de o obsedantă autodevalorizare de sine. Ruminarea motivelor care ne-au adus în această etapă este semnul decisiv. Izolare, lamentare, repliere în sine. Sentimentul de devalorizare, vinovăția întreținută continuu pentru a hrăni nevoia masochistă care savurează gustul amar al existenței. Întoarcem spatele prezentului, anturajului și lumii.
- Al 3-lea semn este pierderea interesului față de exterior: partener, copii, muncă, casă, pasiuni. Spunem «nu am chef de nimic». Am pierdut gustul pentru viață și gustul oricărei dorințe.
Aceste trei semne sunt majore și le antrenează pe următoarele:
- Nevoia de somn; sentiment de epuizare la trezire.
- Încetinire – în toate domeniile vieții.
- Sentimentul «nu mai pot». Totul devine insurmontabil.
- Tulburări de atenție și de concentrare.
- Adormit dificil, trezit peste noapte sau dimineața foarte devreme.
- Pierderea apetitului.
În rezumat : când tristețea anxioasă domină, când închisul în sine se instalează, când nu avem chef de nimic, când ne simțim epuizați și încetiniți, când avem sentimentul că ne-am ratat viața și avem constant idei negre, când ne simțim inutili și vinovați de tot, când pierdem somnul și apetitul, și mai ales, când acesta stare durează de câteva săptămâni, da, vorbim de depresie.
Ce «vede» în plus un terapeut?
- Insatisfacția permanentă – persoana în cauză nu reușește «niciodată» să obțină ce dorește
- Starea de spirit : sumbră, se plânge continuu.
- Cea mai mică solicitare produce agasare la subiectul deprimat.
- Pesimism, indecizie, susceptibilitate.
- Orice problemă e amplificată în importanță, durată și dificultatea de rezolvare.
- Nimic nu este relativ, totul e absolut și definitiv.
- Sentiment dureros de neputință, insatisfacție și scăzută stimă de sine.
- Și nu în ultimul rând, pierderea bucuriei de a trăi, pierderea capacității de a admira, instalarea lui «la ce bun?» rămân semnele cele mai alarmante.
Când ne ocupăm de acestea, depresia vă dispărea.
În cursul vieții suntem atinși cu toții de un episod mai mult sau mai puțin depresiv. Cauzele pot fi declanșatoare (eveniment dureros) și/sau latente (dificil de reperat, țin de fragilitatea afectivă).
Între cauzele declanșatoare se află orice eveniment bulversant: decesul unei persoane apropiate, divorț/despărțire, diagnostic grav. Sau un eveniment ordinar care vine ca picătura care umple paharul, ceea ce am acumulat din diverse probleme devine insuportabil. Însă deseori cauza aparține unui șoc emoțional de care nu suntem conștienți.
Indiferent dacă identificăm cauza sau nu, un lucru e cert: când vorbim de depresie vorbim de pierderi de iubire. De ce? Pentru că fiecare eveniment nefericit este trăit ca o pierdere a ceva la care țineam enorm: o persoană, un lucru, un obicei, o stare de spirit, o atitudine, sănătatea. Micul «eu» se simte amputat de o parte din el. Se simte în pericol, se clatină, demolarea lui începe odată cu prăbușirea percepută de persoana depresivă.
Evenimentul în sine nu cauzează depresie. Ceea ce cauzează depresia e felul în care noi trăim o pierdere și asta depinde de gradul de fuziune cu «obiectul» pierdut.
Cauza depresiei este imaturitatea unui subiect atașat bolnăvicios la o altă ființă sau la un ideal. Toată dificultatea se afla acolo, în idealizarea de sine. Persoana e atașată la iluzia de a deveni în sfârșit, într-o zi, persoana care ar dori să fie.
Printre multiple exigențe abuzive întreținute de un depresiv, nevoia de a fi iubit de cineva ca să se poată iubi pe sine și păstrarea iluziei unui « eu ideal în viitor » alimentează terenul nevrotic.
Depresia este reacția la pierderea iluziei unui sine ideal, a unei iubiri ideale, a unei admirații și recunoașteri din exterior.
În terapia Internal Family Systems (IFS) nu ne ocupăm de tristețe, ne ocupăm de cine e în spatele tristeții. Cine a pierdut iluzia, cine e decepționat? Prin întâlnirea părților din noi începem dezamalgamarea acestora de Sine. Fiecare parte e invitată să se exprime, să aducă în lumină contextul afectiv în care iluzia a luat naștere. Furia interiorizată, sentimentul de injustiție, obsesia morbidă și masochistă de a rumina pot fi exprimate, depuse, transformate.
Până una-alta, munca rămâne o pistă sigură spre ieșirea din depresie deoarece implică o conexiune și un schimb între micul «eu» și lumea înconjurătoare. Se spune că atâta timp cât există conexiune cu ceilalți nu există depresie …
O persoană poate fi tristă și este o reacție normală, pasageră și suportabilă. Ea știe de ce este tristă, știe ce a pierdut. În caz de doliu acceptă să trăiască cu durerea iar capacitatea de a iubi rămâne intactă. Conservă dorința de trăi, nu se izolează de ceilalți, rămâne deschisă și afectivă. Știe să ceara ajutor, acceptă suportul celor apropiați. Replierea în sine este un act reparator. Stima de sine nu este afectată, capacitatea de a relativiza e prezentă împreună cu speranța pentru viitor.
O persoana deprimată este copleșită de o tristețe intensă, insuportabilă, permanentă, amestecată cu ură. Nu știe intotdeuna de ce este tristă, știe pe cine a pierdut (în caz de deces) dar nu știe ce a pierdut. În caz de doliu patologic lucrurile se complică, persoana este inconsolabilă.
Persoana deprimată a pierdut focul interior, nu mai simte elan și dorință de viață. Se distanțează de ceilalți, nu mai simte puterea să iubească; nu cere ajutor. Se închide în sine pentru a suporta durerea, evită solicitatri exterioare, se critică, își face reproșuri. Stima de sine s-a transformat în denigrare de sine. Absorbită de durere își reduce toată viața la momentul prezent care este închis și blocat; persoana nu se poate proiecta în viitor iar trecutul e doar ocazie de ruminații. Speranța e de neconceput.
Iată câteva idei generale până când singur, sau acompaniat, vei plonja în inima depresiei tale ca să ieși de acolo despovărat de judecați, autocontrol și control, obligații și exigente, spirit de sacrificiu, s.a.m.d. cu tot ce iți otrăvește viață. Spun generale pentru că așa cum fiecare trăiește în lumea lui, și cu depresia e la fel, fiecare cu depresia lui!
Câteva acțiuni concrete pe care poți să le faci în prima etapă:
- Dacă ai acceptat că ești unde ești, acceptă victoriile mici, zilnice, repetate. Acceptă că numai o acțiune dusă la capăt, în concret, în cotidian, poate să contribuie la o schimbare durabilă.
- Deschide apetitul pentru viața ta cu ulei esențial de ghimbir – 2 picături într-o linguriță de ulei vegetal, de 3 ori pe zi, timp de 3 zile.
- Următoarele 7-10 zile (după cele 3 cu ghimbir) alege un singur ulei dintre: Saro, Palmarosa, Lemn de trandafir, Bois de Hô, Mușcată, Néroli, Măghiran. Oferă-ți un masaj reconfortant: 4 picături din uleiul ales, diluate într-o linguriță de cafea de ulei vegetal (migdale).
Aplicare dimineața: masaj blând, circular, zona plexus solar, urci spre sternum, continui să urci până la clavicule.
Aplicare seara: zona abdomen, masaj circular, în sensul acelor de ceasornic; blând.
- Mișcare: 20 de minute de mers pe jos asigura necesarul de GABA, neurotransmitatorul responsabil de tot ce este ritm și cicluri în viața noastră. Mergi în liniște, fară căști în urechi, fii prezent acolo unde ești, respiră profund, îndreaptă spatele.
- Introdu relaxarea în programul zilnic.
- Revizuiește alimentația, caută un profesionist, informează-te! În abdomen avem un adevărat creier! Sistemul nervos enteric are 200 milioane de neuroni; digestia, sănătatea, modul în care gândim, starea emoțională, toate sunt influențate de digestie. Serotonina este produsă în abdomen! Fă-ți plinul de dopamină (responsabilă de motivație) dimineața cu un mic dejun de proteine.
- Cere ajutor, găsește un psiholog, un terapeut în prezența căruia să te simți liber să fii exact așa cum ești și să te simți inspirat. Acest demers este decisiv, recreerea conexiunii trebuie să înceapă undeva!
Continuă să avansezi, un pas o dată. Nu forța, nu abandona!
Etapele următoare sunt foarte personale. Dacă abordarea mea rezonează cu tine, dacă ceea ce ai citit ți-a trezit interesul pentru tine, nu lasă melancolia de toamnă să se depună peste ceea ce simți. Frunzele care mor acum nu se precipită deoarece nu se îndoiesc de renașterea lor.
Alege un moment în care să ne întâlnim, deschide poarta să putem reaprinde focul tău interior – el este vitalitate, el este entuziasm, el este motorul tău!