Cuvintele din titlu aparțin Dr. François Le Doze.
Comportamente distrugătoare pe care nu reușim să le oprim, rezoluții care nu țin, atât de multe conflicte interioare … sunt câteva motive care l-au determinat pe Dr. François Le Doze, medic neurolog, să se orienteze spre psihoterapie, de îndată ce a întâlnit modelul IFS.
Suntem teatrul unei profunde agitații interioare. O simțim ca pe ceva ce ne lipsește. Avem tot felul de idei despre ce credem că am avea nevoie. Apoi începem să consumăm orice promite un pic de liniște, un pic de calm măcar.
Aproape toate recomandările unui autor, ale unui terapeut, sunt bazate pe metode care au funcționat pentru el; acestea reflectă construcția sa psihologică, modul său de funcționare. Dacă avem un profil similar, metoda lui va funcționa și pentru noi. Dacă nu, se poate întâmpla să aducem mai multă confuzie și agitație în lumea noastră interioară.
Daca nevoile, aspirațiile noastre sunt universale (adică le au toți oamenii), felul în care le exprimăm depinde de « filtrul » prin care privim viața și pe noi înșine. Avem un filtru principal, îl utilizăm ca să ne înțelegem, să ne exprimăm, să ne apăram, să facem față trecutului, să anticipăm viitorul, să învățam, s.a.m.d.
IFS iți aduce o vedere și o viziune mai clară despre tine și despre ceilalți. Iți arată filtrele/lentilele prin care te privești, privești viața și iți duci existenta. Iți traduce dificultatea și ceea ce numești slăbiciunile tale în moment de creștere, de evoluție pe toate planurile.
Acest model terapeutic nu depinde de avizul nimănui, depinde doar de tine, de dorința ta de a face acesta explorare , de a căuta răspunsurile la întrebările tale esențiale. Rolul terapeutului este doar de a te ghida în explorare și de a te aduce în centru, când anumite părți activate ocupă tot spațiul tău interior, preiau comanda.
Am citit zilele trecute un articol despre autosabotare și mai departe vreau să iți arăt o altă viziune asupra subiectului, o completare la ceea ce spune si explică multă lume.
În primul rand, cuvântul în sine, singur, nu valorează ceva. Eu l-am lăsat de o parte, în vocabularul meu. Te invit să faci la fel; deja, să renunți conștient la puncte de vedere fixe, e un pas mare. Că dacă o să tot povestești despre tine că te autosabotezi, cu un fel de resemnare de genul « asta e, așa sunt! Totdeuna a fost așa.», ajungi să faci din asta o convingere care contribuie mai mult decât iți imaginezi la felul nemulțumitor în care iți conduci viața.
Autosabotarea stă pe frica de eșec. Frica de eșec nu este a ta, adultul de azi; acesta frică e purtată de părți mult mai tinere decât tine, părți protectoare și părți vulnerabile care fac parte din sistemul tău interior. Părți care au o scăzută stima de sine, se recunosc și se identifică mai mult cu eșecul decât cu succesul. Unele sunt atât de dezechilibrate încât pot să dezvolte chiar o intoleranță la succes.
Autosabotarea se manifestă în anumite domenii din viața noastră, așa că e important să vedem în care dintre ele, să vedem în ce ordine e important să le abordam. Ne înarmăm cu răbdare, avem o viziune a ceea ce ne dorim, ținem focul interior aprins și ne bucurăm de călătorie. Ușor de zis, de acord.
Cel mai important e sa nu uităm «de ce o facem», de ce am ales să ne ocupăm de acest subiect.
Uneori s-ar putea să slăbim în cadența, și nu e nici un necaz. Ținem cont de resurse în fiecare moment. Balanța ce ne dorim/ce resurse avem, e de avut în vizor, pentru a nu cădea în nemulțumire, frustrare și abandon. Adică să nu ne întoarcem de unde am plecat.
Eu, de când mă stiu și până la IFS, m-am autosabotat.
Din fericire, «la toate ființele vii există o parte care vrea să devină «ea-însăși»:
mormolocul, broască; crisalida, fluture; ființa umană încercată de viață, o ființă completă.» Ellen Bass
Cum ieșim din această stare psihologică în care ne simțim constant incompetenți și incapabili de a reuși ce ne dorim?
• Dezvoltând capacitatea de reziliență.
• Încetând să ne plângem.
• Abandonând controlul.
• Acceptând unde suntem.
• Timp de o săptămână pune alarma telefonului să sune și oprește-te 2-3 minute. Respiră, notează în caietul tău cu ce te-ai ocupat în ultimele 1-2 ore, la ce te-ai gândit.
Observând gândurile vei descoperi repede tiparul lor. Vei remarca faptul că 80% din gânduri sunt aceleași, în fiecare zi. Practic, ele reprezintă «materia primă» pe care o reciclează creierul tău. Asta îi dai, asta produce.
• În terapie întâlnim pe rând criticul interior, partea care se devalorizează, care alimentează sentimentul de inferioritate, partea din noi care simte frică de eșec, perfecționistul, s.a.m.d.
• Integrăm lecția eșecului întâlnind părți din noi care simt anxietate, părți care sunt mereu nesatisfăcute. Astfel transformăm felul în care privim eșecul.
• Cu fiecare conflict interior dezamorsat sistemul nostru se recalibrează. Calitățile noi redobândite încep să lucreze, recâștigăm încredere în sine.
Obiectivele pe care ni le fixăm devin în sfârșit realiste. Credem în pași mici, constanți.
Facem diferența între perseverență și încrâncenare.
• Avem grija de noi, de nevoile noastre, respectandu-ne limitele, cultivând bucuria.
În plus, iată ce poți să faci, să pornești cu optimism:
1. Regăsirea chefului de a face ceva concret pentru tine, cu bucurie : timp de 3 zile, ia 2 picături de ulei esențial de Ghimbir, de 3 ori pe zi, în puțină miere sau pe o bucățică mică de pâine, pe care o lași să se topească sub limbă.
2. După cele 3 zile cu ulei esențial de Ghimbir, ne ocupăm de descurajare, lipsa combativității, frica de a nu reuși ce ne propunem. Pentru o bună și puternica înrădăcinare, împământare, o verticalitate solidă, curaj și voință de a-și regăsi puterea interioară:
1 picătură ulei esențial Pin silvestru, direct sub limbă.
1 dată pe zi. Maxim două săptămâni pe lună. Intre săptămâni fă pauza 2 zile. Refaci protocolul până simți ameliorare.
Gândește-te la cele 2 săptămâni cu Pin silvestru ca la un timp de inițiere și cunoaștere de sine:
• să ai curaj să accepți realitatea, să o vezi în față așa cum este
• să fii mai prezent, să revii în prezent de cate ori iți dai seama că ai plecat în trecut sau în viitor
• recunoaște că există un potențial creativ și în tine, fii de acord să-l lași liber să se exprime
• ascultă-te atent, cu interes, cu compasiune
• recunoaște la ce ești priceput
• respectă-te și respectă-i pe ceilalți
• lasă-te purtat de intuiție și mesajul corpului
• încarcă-ți bateria de viață
«Avansez fară frică și fară îndoieli spre obiectivul meu, spre ce îmi aduce bucurie.
Nimeni și nimic nu mă poate opri din drum.
Am încredere, am răbdare, am bucurie să avansez în ritmul meu.
Dau timp timpului și nu mă mai las din mână.»
3. Mix Flori de Bach
Hornbeam – când nu ai energie nici pentru ce ai de făcut, nici pentru ce știi că ar fi bine să faci
Pine – când se instalează vinovăția că nu faci ce știi că ți-ar face bine
Chestnut Bud – întreruperea cercului vicios neproductiv, evitarea repetării erorilor
Elm – copleșeală, «atât de multe de făcut»
Tarziu am înțeles că înainte de eliberări și vindecări e nevoie de o întălnire!
O întălnire prin care iți oferi șansa refacerii unei conexiuni care a fost distrusă. Intre tine, adultul de azi, și părțile care compun familia ta interioară, între tine și corpul tău. Această întălnire și conexiune profundă e eliberatoare! Ea „repune biserica în centrul satului”, totul se reașează în interior.
Să nu crezi cumva că eu sunt scutită de comportamente care vor arata nota de plată în viitor. În ultimele 4 luni am devenit extrem de sedentară. Și o parte din mine este foarte nemulțumită. Toate strategiile prin care nu mergeam la sport/mișcare (îmi ia minim 1h30, cu tot cu drum până la sală) erau legate de dorința de a evita să fiu copleșită de câte am de făcut: lucruri pe care dacă nu le fac eu, nimeni nu le face, plus lucruri pe care vroiam să le fac neapărat. Un mecanism care se baza doar pe argumente raționale, în afară de câteva situații care cu adevărat nu erau favorabile.
Recunosc că istoricul meu de sportivă nu e unul de admirat; am făcut sport pentru că știam că e bine, sănătos, sau mă interesam de siluetă. Am schimbat un pic abordarea în ultimii 10 ani, dar nu-mi amintesc să fi ars de dorință vreodată.
Intotdeuna a fost o voce care spunea «trebuie! Ar fi bine să … Nu se poate să vorbești de vitalitate, etc. și să nu faci ce spui! Uite, te doare umărul, genunchiul. Ce o să faci peste 5, 10 ani?» .
Acum stiu că e vocea unei părți protectoare, orientată către viitor, care știe că vreau să îmbătrânesc frumos, să fiu autonomă, să am capul în regulă. Intenția ei este bună, foarte bună. Doar strategia e tragică: pune presiune și mă face să mă simt vinovată și iresponsabilă.
Și mai e o parte care spune că nu toți suntem sportivi, că mă mișc destul prin casă și în jurul casei ; că e foarte important că am pauze de respirații conștiente, relaxare. Și-apoi da, am program încărcat, tot ce am în agendă e important. Această parte e maternă, e blândă, vrea să mă reconforteze.
Apoi apare altă parte care îmi arată câte am început și nu am terminat, cum amân să iau niste decizii, cât de perfecționistă sunt încă și pe lângă câte oportunități trec din cauza asta. E un critic dur, evident cu intenție pozitivă!
Și e logic că în ambianța asta apare un pompier care spune «stop», te duci fix să te relaxezi! Apoi iei un pic de ciocolată, ieși afară la o țigară. Că nu o să riscăm să se prăbușească tot sistemul! Asta face un pompier: e miop și surd, îl interesează prezentul, să-mi gasească o supapă pe loc.
Toate părțile din noi care determină comportamentele distructive sunt dragii noștri pompieri.
Ei au de suportat presiunea protectorilor gardieni/manageri, orientați spre viitor, și riscul de a fi invadat întreg sistemul de către toate părțile rănite, exilate, vulnerabile.
Când presiunea e de nesuportat, orice strategie e bună pentru ei, nu contează cât ne costă pe noi, adulții de azi.
Pompierii nu se liniștesc până când părțile exilate nu sunt întâlnite, ajutate să se despovăreze de greutăți și convingeri. Dar, la exilați ajungem doar cu acordul gardienilor … Uneori durează mai mult până când ei își exprimă acordul și ne arată pe cine protejează. Dar, cum IFS este un model foarte, foarte blând, până și ei, cei mai duri gardieni, se lasă atinși …
Am avut un declic săptămâna trecută, am participat la un Workshop experiențial Non-Linear Movement. Am putut să măsor cât de mult avea nevoie corpul meu să se exprime. Am fost fară cuvinte.
Simt că vreau un pic să mă pun în mișcare.
Azi mi-am luat ghimbirul, picăturile Bach, am stat mult afară și m-am plimbat câteva minute.
Mă bucur că s-a arătat și partea din mine care vrea mișcare. De mâine îi dau mai multă atenție, să o cunosc, să văd de ce e așa ezitantă încă, de ce îi este frică. Știu că detestă să fie busculată si copleșită. O iau încet.
Sper că ai găsit aici piste pe care nu le-ai explorat încă. Eu nu mă îndoiesc de tine!
Să iți aducă primăvara toată compasiunea, blândețea, înțelegerea de care părțile tale au nevoie. Pe curând, cu bucurie! Primăvara minunată!