Fă lucrurile importante!

In spatele exercitiului de coerenta cardiaca

Mă gândeam azi să scriu despre coerența cardiacă. Apoi m-am răzgândit, spunandu-mi că este destul de cunoscut exercițiul. Și dacă așa este, căți oameni îl practică? O sa revin, e prea important subiectul.

Și totuși, … M-am oprit, am simțit cum “atâtea de făcut” trec în planul doi; respir, simt că mă relaxez, se deschide spațiul. Și îmi amintesc o poveste din cartea celui care a contribuit la difuzarea în întreaga lume a acestui exercițiu de 5 minute, pe nume David Servan-Schreiber. Acest medic psihiatru și doctor în neuroștiințe care, în timpul cercetărilor sale, descoperă accidental că este atins de o tumoare pe creier, despre care cunoștea statisticile: intre 6 săptămâni și 6 luni de viață.

Vă spun de pe acum finalul fericit, adică faptul că a trăit încă 20 de ani de la ziua diagnosticului.

După operație și-a reluat munca de cercetare, zilele de gardă în spital și activitatea de clinician. Insa nimic nu a mai fost că înainte. Un sentiment de grație a intrat în viața lui. Avem cu toții nevoie să ne simțim utili. Este o hrană indispensabilă sufletului. Dacă lipsește, creează o durere sfâșietoare, cu atât mai mult dacă moartea e pe-aproape …

O mare parte din ceea ce numim frica de moarte vine din frica că viața noastră nu a avut un sens, că existența noastră nu a făcut o diferență în viața cuiva.

Doctorul nostru este chemat într-o dimineața la patul unui tânăr, pe nume Joe, diagnosticat cu cancer de creier . Cu o istorie lungă de alcolism, droguri, violență. Dialogul începe greu, doctorul nu avea multe de spus așa că l-a ascultat pe Joe. Lucrase că electrician dar trăia deja de multă vreme din alocațîi sociale. Nu vorbea cu părinții lui, petrecea ziua în fața televizorului . Era teribil de singur. Și-a dat seama că ceea ce îngreuna acceptarea morții sale era faptul că n-a făcut nimic cu viața lui. Doctorul îl întreabă dacă, pentru timpul cât i-a rămas de trăit, ar fi posibil să facă ceva util pentru cineva. Joe s-a gândit, a spus că în cartierul lui este o biserica, că au nevoie de un sistem de aer condiționat și că el știe să facă asta.

Pastorul a acceptat, așa că iată-l pe Joe trezindu-se în fiecare dimineața pentru a merge să lucreze. Avansa foarte lent, tumoarea îi punea serioase probleme. Oamenii parohiei s-au obișnuit să îl vadă zilnic pe Joe la lucru, îl chemau să mănânce împreună, îi serveau un ceai, o prăjitură. Joe era fericit. Pentru prima dată în viața lui făcea ceva care conta pentru ceilalți. Experiența acesta l-a transformat complet. Nu a mai avut nici un acces de furie, violenta.

Într-o zi nu a mai putut să meargă la lucru. Cancerologul l-a chemat pe doctorul nostru, spunandu-i că Joe petrece ultimele clipe în acesta viață.

Dr. David Servan-Schreiber a intrat în camera unde era Joe. Soarele umplea camera, Joe alungit, calm; a încercat să vorbească, nu a reușit. Cu ultimele forțe a făcut semn cu mâna, doctorul și-a apropiat urechea de buzele lui. “Dumnezeu să vă binecuvânteze, mi-ați salvat viața!”

Profund impresionat, doctorul învață că inclusiv în apropierea morții ne putem încă salva viața! Și că Joe, într-un anume fel, i-a salvat și el viața.

Fragili și curajoși, plini de viață și muritori, împreună ne salvăm unii pe alții! 

Adăugare comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *