Mă gândeam azi să scriu despre coerența cardiacă. Apoi m-am răzgândit, spunandu-mi că este destul de cunoscut exercițiul. Și dacă așa este, căți oameni îl practică? O sa revin, e prea important subiectul.
Și totuși, … M-am oprit, am simțit cum „atâtea de făcut” trec în planul doi; respir, simt că mă relaxez, se deschide spațiul. Și îmi amintesc o poveste din cartea celui care a contribuit la difuzarea în întreaga lume a acestui exercițiu de 5 minute, pe nume David Servan-Schreiber. Acest medic psihiatru și doctor în neuroștiințe care, în timpul cercetărilor sale, descoperă accidental că este atins de o tumoare pe creier, despre care cunoștea statisticile: intre 6 săptămâni și 6 luni de viață.
Vă spun de pe acum finalul fericit, adică faptul că a trăit încă 20 de ani de la ziua diagnosticului.
După operație și-a reluat munca de cercetare, zilele de gardă în spital și activitatea de clinician. Insa nimic nu a mai fost că înainte. Un sentiment de grație a intrat în viața lui. Avem cu toții nevoie să ne simțim utili. Este o hrană indispensabilă sufletului. Dacă lipsește, creează o durere sfâșietoare, cu atât mai mult dacă moartea e pe-aproape …
O mare parte din ceea ce numim frica de moarte vine din frica că viața noastră nu a avut un sens, că existența noastră nu a făcut o diferență în viața cuiva.
Doctorul nostru este chemat într-o dimineața la patul unui tânăr, pe nume Joe, diagnosticat cu cancer de creier . Cu o istorie lungă de alcolism, droguri, violență. Dialogul începe greu, doctorul nu avea multe de spus așa că l-a ascultat pe Joe. Lucrase că electrician dar trăia deja de multă vreme din alocațîi sociale. Nu vorbea cu părinții lui, petrecea ziua în fața televizorului . Era teribil de singur. Și-a dat seama că ceea ce îngreuna acceptarea morții sale era faptul că n-a făcut nimic cu viața lui. Doctorul îl întreabă dacă, pentru timpul cât i-a rămas de trăit, ar fi posibil să facă ceva util pentru cineva. Joe s-a gândit, a spus că în cartierul lui este o biserica, că au nevoie de un sistem de aer condiționat și că el știe să facă asta.
Pastorul a acceptat, așa că iată-l pe Joe trezindu-se în fiecare dimineața pentru a merge să lucreze. Avansa foarte lent, tumoarea îi punea serioase probleme. Oamenii parohiei s-au obișnuit să îl vadă zilnic pe Joe la lucru, îl chemau să mănânce împreună, îi serveau un ceai, o prăjitură. Joe era fericit. Pentru prima dată în viața lui făcea ceva care conta pentru ceilalți. Experiența acesta l-a transformat complet. Nu a mai avut nici un acces de furie, violenta.
Într-o zi nu a mai putut să meargă la lucru. Cancerologul l-a chemat pe doctorul nostru, spunandu-i că Joe petrece ultimele clipe în acesta viață.
Dr. David Servan-Schreiber a intrat în camera unde era Joe. Soarele umplea camera, Joe alungit, calm; a încercat să vorbească, nu a reușit. Cu ultimele forțe a făcut semn cu mâna, doctorul și-a apropiat urechea de buzele lui. „Dumnezeu să vă binecuvânteze, mi-ați salvat viața!”
Profund impresionat, doctorul învață că inclusiv în apropierea morții ne putem încă salva viața! Și că Joe, într-un anume fel, i-a salvat și el viața.
Fragili și curajoși, plini de viață și muritori, împreună ne salvăm unii pe alții!