Luni, Flacăra Albastră a Voii Divine este amplificată. Principalele ei calități sunt omnipotența, protecția și credință, Voința Domnului prin puterea sa. Ne permite să accesăm profunde transformări în viața noastră, dacă acceptăm să lăsăm controlul și să autorizăm Tatăl Creator să preia frâiele vieții noastre.

Este o veritabilă provocare să înțelegeluni arhangle Mihailm că schimbarea are loc în conștiință înainte ca viața să ni se transforme. Este un drum fluid, în modestie, în care acceptăm să nu mai decidem cu mentalul linear ci să lăsam viața să prindă sens, lăsând loc Voii Divine.
Acesta cere să vrem să ne detașăm de vechile moduri de funcționare, sigur confortabile dar neadecvate și puțin adaptate la noua lume.
Suntem gata să facem din evoluția spirituală, din propria ascensiune, prioritatea noastră ?
Daca da, Flacăra Albastră e acolo pentru a ne susține, a ne inspira, a ne ajuta, a ne alinia cu propria divinitate.

Acestea se realizează prin dezintegrarea credințelor, atitudinilor și comportamentelor inadaptate. Ne punem viața sub semnul întrebării în scopul de a ne realinia la Justețea și Echilibrul Divin.
Provocarea va fi menținerea disciplinei și capacitatea de a abandona controlul, într-o atitudine de ascultare a vieții. Flacăra Albastră ne invită să alegem și să facem astfel ca propria lumină să stralucesca ACUM. Să renunțam să așteptam un iluzoriu mâine care va fi altfel. Un mâine mai potrivit schimbării, nu există.

Totul începe când simțim în inimă o voință de nezdruncinat de întors acasă…

Flacăra Voii Divine este asociată chakrei gâtului care reprezintă comunicare și expresie.
Este poarta care permite exprimarea, prin verbalizare și emoții, a ceea se trăiește, din interior spre exterior.
Echilibrată, ne exprimam liber, ne spunem adevărul. Găsim cu ușurință vorbele și tonul bun. Bine deschisă, permite să ne exprimăm artistic.
Dacă nu e foarte activă, rămânem des în liniște, ne înghițim cuvintele, avem dificultăți de comunicare în relațiile apropiate și nu numai.
Prea activă, vorbim mult, căutând să umplem golul interior cu zgomotul cuvintelor; încercăm să ne impunem, putem ajunge până la clevetire.

Chakra gâtului reprezintă legătura dintre chakrele de jos, legate la emoții și celelalte din zona capului, influențate de gânduri. Chakra gâtului permite filtrarea emoțiilor, raționalizarea, grație sistemului de gânduri. Gândul ne ajuta să exprimăm clar o emoție și în același timp o poate alimenta.
Emoția e acolo pentru a ne spune dacă mergem în sensul bun (spre « sunt bine, sunt bucuros, sunt în pace,.. ») sau nu. Chakra gâtului e legată de chakra sacrală, a doua. Gâtul nostru e la locul lui pentru a verbalizeza dorințele, preferințele, aspirațiile noastre profunde.

Verbul e creator, materializează abstractul. Exprindu-ne dorințele și aspirațiile începem să intram în acțiune, decidem să le onorăm și să le manifestăm. În fond, de asta am venit, să ne exprimam adevărul fiecare, în sensul de unicitate.
Adevărul fiecăruia e Sinele Divin, Sinele Esențial (nu contează cum îl numim). Sinele Fals e cel ce poartă Umbra care naște Măștile cu care trecem prin viață. În acest sens suntem unici, fiecare cu umbrele si măstile lui …

Cuvântul, expresia materială a Divinului, în acord cu legile universale nescrise este respectuos și plin de iubire. Dacă rămânem în superficial când vorbim, este pentru că simțim nevoia de a ascunde cine suntem și întreținem sentimentul de rușine, de vinovăție și că nu merităm. A vorbi despre sine inseamnă sa te descoperi, să te arăți. Îndrăznim să arătam cine suntem când ne simțim corecți, drepți și demni, când credem că suntem interesanți.
Să ne antrenam să purtăm interes propriei vieți. Să stam în afacerile noastre, nu ale celorlalți, Totul pleacă din interior spre exterior. Cu cât dezvoltăm certitudinea propriei valori, mai puțin ne vor afecta judecățile celor din jur. Vom fi într-o apreciere justă față de noi înșine.

Când vobim, să folosim cuvintele cu grija. Când exprimăm o opinie, vorbim mai întăi de toate de noi, vedem lumea prin filtrele proprii. Povestitul fară rost, bârfa, devalorizarea cuiva, critica nu duc nicăieri. Dominarea prin cuvinte nu duce nicăieri și ne arată propria dependență; încercăm să ne demonstram valoarea, cunoștințele, experiența. În acea situație nu suntem în justețe, suntem în frica de respingere și alegem să controlăm și să ne impunem. Acesta soluție nu ne servește, antrenează crispare, frustrări, violență. Este dictată de frică și nu de iubire și apreciere.

Să ne petrecem timpul vorbind despre ce nu merge în viața noastră este o otravă pe care o ingitim cu fiecare gând-vorbă-faptă. Acesta întreține problemele.Suntem deconectați de soluții când ne învârtim în cerc. «Să jucați mic nu servește lumii» spune Marianne Williamson.

Luni e timpul să luăm drumul valorizării. De câte ori vorbim, materializăm un concept. Trimitem în univers, prin sunet, o vibrație. Acest sunet poate fi fals sau corect. Să vorbim cumpătat, să apreciem, să încurajăm, să mulțumim, să tăcem – dacă nu putem contribui benefic. Atunci e Divinul care vorbește prin noi.

E luni și consimțim Voia Divina in viața noastră. Ne oprim, respirăm, ne liniștim. Vizualizăm chakra gatului în albastru infinit ; o lăsăm să ne învăluie, să ne pătrundă, o respiram.

Cerem Arhanghelului Mihail să ne susțină în toate deciziile, să avem credință, să ne supunem ordinii divine, să renunțăm la ce știm. Vizualizăm energia din chakra a doua urcând, ieșind apoi prin chakra gatului, și ne odihnm în albastrul sau infinit.