Lungă tăcere, din ianuarie nu am mai scris nimic … Așa că vă întreb cum vă simțiți aproape de mijlocul unui an în care vă invitam (în ianuarie) la «gata cu văicăreala» și la îndrăzneală.
Îndrăzneala mea în toată acesta perioadă a fost o aprofundare a unui apel interior care a apărut cu mulți ani în urmă si s-a rafinat pe măsura experiențelor mele. E vorba de un mare DA la ceea ce este și la cine sunt, cum sunt, în fiecare moment.
Ideea e că nu mai aștept un moment din viața mea în care toate vor fi rezolvate, așezate, închise cu grijă. Și tot învăț să iubesc dezordinea din viața mea, natura sa schimbătoare, imprevizibilă.
În fiecare zi aștept cu nerăbdare, cu entuziasm, momentul în care mă retrag ca să stau cu mine, să mă sincronizez, să fiu acolo unde sunt, cu senzații, gânduri, emoții, în contextul momentului.
Este atât de prețios să fim capabili să ne oprim, să ne așezăm, să facem o pauză! Eu cu mine, tu cu tine, în spațiul deschis și vast …, unde, pentru câteva minute, nimic nu trebuie decis, rezolvat, tranșat; unde nu avem nevoie să ne vindecăm, nici să fim vindecați; unde întrebările arzătoare nu au nevoie de răspuns, pot rămâne întrebări ; unde incertitudinea nu are nevoie să se transforme în certitudine ; unde îndoielile rămân simple îndoieli.
Să ne întâlnim, fiecare cu sine, în acesta caldă îmbrățișare pe care ne-o oferim, fară destinație, fară control, fară răspuns. În acest spatiu vast în care nu mai simțim nevoia să tragem concluzii, nu avem nevoie să rezolvăm tot, nu avem nevoie să cunoaștem tot.
Acolo eu îmi trag sufletul, acolo totul e admis: și încântarea, și căutarea. Și agitația, și liniștea. Și iluzia și realitatea. Și frica de a pierde ceea ce am, și frica de a nu avea ceea ce doresc.
Pe scurt, soluția mea este să te îndrăgostești de ceea ce este, de cine ești, exact acolo unde ești.
Acest mare DA la ceea ce este și cine sunt, unde sunt, nu înseamnă că abandonez posibilitatea schimbării. Înseamnă că nu mă opun scenei în curs, înseamnă încredere în momentul prezent și că am renunțat la idei și convingeri despre cum ar trebui să fie viața mea.
Mă inspiră un citat din Thich Nhat Hanh: miracolul nu este să mergi pe apa. Miracolul este să mergi pe pământ.
Am încredere în incertitudinea de azi, am încredere în ceea ce se prezintă azi, am încredere în îndoiala de azi. Din acest mare «nu știu», ca dintr-un sol fertil, apare și bucuria, vin și răspunsurile, și noutățile. Și când apar, apar în același moment prezent. El este poarta mea de acces și învăț în continuare să nu îl ratez când gloria sau abisul imaginar al unui mâine îmi da târcoale.
Rămân pentru mine un mister și asta mă împlinește.
În fiecare moment aici – acum putem să simțim unitatea mult căutată.
!!! Intenționez să alcătuiesc un grup de practică, pentru a medita împreună!
Aici găsești detalii despre meditația în grup. Dacă subiectul te interesează, anunță-mă printr-un mesaj pe e-mail sau formularul de contact.
Dacă ceea ce ai citit te inspiră, nu ezita să partajezi articolul cu cei din anturajul tău. Mulțumesc!