În anumite perioade ne simțim fară vlagă; ne lipsește forța, vitalitatea, picioarele nu ne mai poartă. Ne simțim pierduți, incapabili să luăm decizii și să acționam. Cred că suntem de acord asupra unui punct esențial: nu este vorba despre VOINȚĂ. Vorbim despre situații, evenimente pe care le-am trăit, care ne-au slăbit atât de tare încât astăzi simțim o oboseală cronică și sentimentul că viață noastră nu este în mâinile noastre; accident, doliu, traumatism, neatenția unui părinte când eram încă copii, fraze violente pe care le-am tot auzit în copilărie, s.a.m.d. .
Care e mecanismul din spatele dificultății de a acționa?
Când ne rănim, corpul are tendința naturală de a ne proteja. Produce endorfine, hormoni care reduc suferința și evită astfel ca inima să se oprească în fața acelei dureri. La fel se întâmplă când suntem afectați de un eveniment violent (ceartă, amenințare, doliu, accident, absența hranei afective din timpul copilăriei, abuz sexual, etc.); când suferința e insuportabilă pentru corpul mental, o parte a acestuia “se extrage” evitând astfel nebunia. În termeni clinici se numește siderare (suntem incapabili să reacționăm) și disociere (parcă nu locuim în corpul nostru, observăm situația ca și cum am fi străini de noi înșine). Aceste două procese explică faptul că nu avem amintiri de când eram copii mici sau chiar mai mari.
Psihiatrii vorbesc de “fuga mentală”, energeticienii evocă “pierdere de suflet”.
Sufletul, acest suport al corpului fizic pe care îl posedăm, al modului în care gândim, al încrederii în noi, reprezinta punctul de convergență al tuturor energiilor care ne constituie și ne traversează în fiecare secundă.
Un eveniment devastator ne privează de toate acestea: ne pierdem încrederea în noi, în viață, simțim vid în interior, o parte din energia noastră a dispărut, urmare a șocului. O falie s-a creat. Corpul fiind constituit 99% din energie și informație (doar 1% materie!), e clar că o parte importantă din ceea ce ne alcătuiește, să fie afectată de toate traumele trăite. De la acele momente dureroase si până azi, corpul încearcă să reacționeze și să se conecteze la partea pe care a pierdut-o. Înțelegem mai bine acum că ceea ce simțim, un sentiment de epuizare, de neputință să avansăm, e perfect legitim când o parte de suflet s-a îndepărtat, pentru a ne prezerva viața în fața durerii emoționale devastatoare.
Daca citești acesta pagină, există marea posibilitate să simți acest apel de reîntregire corp-suflet.
Recuperarea sufletului după un șoc
1. Pregătește spațiul, găsește un loc intim, sacru, calm. Aprinde o lumânare, arde tămâie dacă ai. Așează-te pe un scaun sau direct pe sol. Fii prezent/prezentă, conștient/conștientă că vei trăi un moment important. Amintește-ți care este intenția ta.
2. Ochii închiși sau deschiși, imaginează-ți o lumină albă, pură, deasupra ta și în jurul tău.
3. Cheamă (invită, invocă) două entități superioare. Daca ești credincios/credincioasă, fă apel la Iisus, Sfânta Maria, sfinți, argangheli cu care ai legătură specială, după religia ta. Dacă ești ateu, invită universul, ghidul tău interior, îngerul păzitor, ființe de lumină, oricum numești tu pe Cel Mai Mare decât tine.
Puterea lor este imensă, alege acum pe cine chemi.
Aceste două ființe de lumină se plasează de o parte și de alta a ta. Ei sunt martorii tai și asigură totodată buna derulare a protocolului. Respiră în prezenta lor, relaxează-te, destinde mușchii spatelui, umerii, ceafa, brațele.
4. Spune cu voce tare: “Mulțumesc Ființe de Lumina, vă rog să purificați toate părțile sufletului meu, acum, indiferent dacă sunt în interiorul sau în exteriorul meu”.
5. Respiră profund. Continuă cu voce tare și intenție clară, fermă: “Iubite suflete al meu, daca într-o zi ai suferit și ai preferat să te distanțezi, să știi că astăzi sunt conștient/conștientă de prezența ta, sunt capabil/capabilă să te primesc, să te îmbrățișez și să te păstrez în mine. Chem acum părțile de suflet care îmi lipsesc, să se instaleze plin, solid, în centrul pieptului meu. Suflete al meu, reia-ți locul tău, în încredere și iubire.”
6. Imaginează-ți partea de suflet deasupra capului, o lași să coboare până în piept.
7. Mulțumește Ființelor de Lumină și Sufletului tău.
8. Stai liniștit/liniștită, îmbrățișând sufletul tău, întărind acesta conexiune.
Este extraordinar acest protocol în care, după cum vezi, nu este necesar să-ți amintești trauma. Evocăm “ziua în care ai suferit”.
După ce ai făcut acest protocol, lasă așteptările de o parte; observă-te, observă cotidianul tău, lasă timp corpului să integreze noile informații. Dacă e nevoie, poți să-l refaci peste 3-5 luni.
O variantă a acestui protocol este utilizată în phihoterapie, se numește “flux luminos”: evocăm o energie infinită provenită din cosmos, de culoare caldă, binefăcătoare, care intră prin vârful capului, se răspândește în tot corpul, îl parcurge de sus în jos, se scurge prin extremități spre pământul care o absoarbe.