Câteva exemple despre ceea ce contează cu adevărat:
1. Copilul să facă sport (sursă de dopamină).
2. Mediul acasă (atmosfera generală, relația părinți-copil-eventual frați), anturajul copilului.
3. Timp în fața televizorului sau ecranului de telefon (studiile arată că după acest timp, copiii sunt mai irascibili).
4. Timp de calitate petrecut cu copilul.
5. Rutine care fac bine. Exerciții de vizualizare, sofrologie, muzică calmantă.
6. Produse cosmetice și menajere Bio (celelalte conțin perturbatori endocrinieni). Lenjerie de corp (și de pat) de bumbac.
7. Alimentație:
• Mare atenție la zahăr rapid, înrăutățește starea fiziologică și psihică!
• Fară băuturi carbogazoase!
• Frunzele de Moringa conțin cei 9 aminoacizi esențiali pe care organismul nu îi poate produce. Moringa este o sursă vegetală de proteine absolut remarcabilă. Această plantă este bogată în nutrienți, antioxidanți care protejează celulele cerebrale.
Frunzele sale conțin de 7 ori mai multă vitamina C decât portocalele, de 4 ori mai multă vitamina A decât morcovii, de 2 ori mai multe proteine decât iaurtul, de 3 ori mai mult potasiu decât bananele
și de 3 ori mai multă vitamina E decât spanacul.
Este planta care asigură vitalitatea, vivacitatea minții și buna dispoziție.
• Uleiul vegetal extras din semințele de perilla. Uleiul vegetal Perilla conține peste 60% acid alfa-linolenic (omega 3). Este sursa vegetală care conține cel mai mult omega 3. Se știe că un deficit de acid alfa-linolenic afectează transmisia serotoninei și dopaminei.
Completați alimentația întregii familii cu acest superaliment, luând 1 linguriță pe zi.
• A treia sursă vegetală de bună dispoziție, cunoscută de toată lumea, este ciocolata neagră.
Magneziul pe care ciocolata neagră îl conține în cantități mari este remediul indispensabil pentru asigurarea impulsului nervos.
Acest mineral favorizează relaxarea, somnul bun și intervine în reglarea ritmului cardiac. Se găsește și în cerealele integrale, legume, fructe uscate.
Pentru micul dejun, de exemplu: un terci (porridge) de ovăz la care puteți adăuga fulgi de ciocolată neagră, fructe uscate și semințe de susan sau nuci de caju.
Sau un bol de cereale integrale cu lapte de cocos, fructe exotice bogate în fosfat de potasiu ,precum papaya, curmale. Acesta este, de asemenea, un smoothie excelent pentru a începe ziua plin de energie.
Aromaterapie
Primul protocol esențial – cel care permite restabilirea respectului față de cadrul parental.
Acest protocol va fi benefic pentru toți copiii care au dificultăți în a respecta cadrul parental sau care au obiceiul de a-și contrazice părinții în mod sistematic. Este potrivit și pentru copiii care încearcă să-i lingușească pe unul dintre părinți pentru a testa coerența parentală. În acest context comportamental care testează autoritatea parentală, primul reflex aromaterapeutic este de a alege cele două uleiuri esențiale fundamentale care reprezintă simbolic aceste două funcții parentale de „tată” și „mamă”: uleiul esențial de dafin nobil și uleiul esențial de lavandă adevărată.
Faceți din aplicarea uleiurilor esențiale un moment important în relația cu copilul. Este un moment în care sunteți disponibil pentru el, pentru bunăstarea lui. Nu faceți nimic altceva în timp ce aplicați uleiurile, ceea ce poate fi destul de scurt, cu condiția să fiți pe deplin prezent. Așadar, nu vă grăbiți, nu strigați și nu amenințați pentru a nu perturba acest moment.
Protocolul nr. 1 pentru armonizarea stării emoționale a copilului:
Dimineața
* 2 picături de ulei esențial de dafin nobil
* 2 picături de ulei vegetal de migdale dulci
Se aplică dimineața, la trezire, pe plexul solar, timp de o săptămână, apoi se trece la protocolul nr. 2 (vezi mai jos).
Seara
* 2 picături de ulei esențial de lavandă adevărată
* 2 picături de ulei vegetal de migdale dulci
Posologie: aplicați seara, chiar înainte de stins lumina, pe plexul solar, timp de 1 săptămână, apoi urmați protocolul nr. 2 (vezi mai jos).
Uleiul esențial de dafin nobil este un stimulent fără a fi un excitant și favorizează, de asemenea, dinamica intelectuală.
În ceea ce privește lavanda adevărată, acest ulei esențial miraculos a făcut obiectul multor cercetări științifice pentru a demonstra multiplele sale beneficii în scăderea tensiunii arteriale, calmarea anxietății, inducerea unei stări de relaxare favorabile somnului reparator, și multe altele. Să reținem că îmbunătățește atenția și concentrarea, păstrând în același timp mintea limpede.
Într-un test privind efectul anumitor mirosuri asupra vigilenței, uleiul esențial de lavandă adevărată a dezvăluit încă una dintre proprietățile sale uimitoare: permite ascuțirea vigilenței și, prin urmare, creșterea performanței care necesită o mare rapiditate de reacție, crescând în același timp nivelul de relaxare.
Este un ulei esențial calmant care nu provoacă letargie, nu reduce vigilența, ci pregătește pentru o noapte de somn bună, favorizând relaxarea. În plus, prezența sa îmbunătățește ritmul respirator în timpul somnului.
Este uleiul esențial al stabilității emoționale, iar conținutul său ridicat de linalol îl face un calmant excelent și chiar un analgezic.
Acest protocol poate fi urmat o perioadă de o lună. Începeți cu aplicarea de două ori pe zi a acestor două uleiuri esențiale timp de o săptămână. Apoi, după o săptămână de aplicare, puteți introduce al doilea protocol. Acest al doilea protocol poate fi aplicat timp de o săptămână, continuând în același timp micul ritual cu ulei esențial de lavandă și ulei esențial de dafin pe durata lunii.
Al doilea protocol aromaterapeutic are ca scop reglarea ritmului corpului și, prin urmare, a stărilor de spirit. Se bazează pe viziunea energetică a ADHD. Pentru a înțelege logica acestuia, vă propun să descoperiți cum este percepută această tulburare neurologică și psihică din punct de vedere energetic.
În medicina tradițională chineză, energiile responsabile de concentrarea intelectuală și de procesele de memorare sunt energiile splinei/pancreasului și stomacului. Aceste meridiane (splina-pancreas și stomacul) sunt asociate cu principiul Pământului. Ceea ce caracterizează acest principiu central este calmul, ritmul, echilibrul.
La nivel fizic, energia splinei-pancreasului este legată de regulile corpului (de aceea, meridianul splinei este responsabil de echilibrul hormonal/humoral al organismului și de ritmul său biologic). Are o legătură cu integrarea datelor.
Meridianul stomacului gestionează gândirea și reflecția.
Aroma care stimulează aceste două energii și care ajunge să le deregleze este dulcele.
Pentru a restabili echilibrul copilului în capacitatea să de concentrare și de gândire, este imperativ să se restabilească echilibrul energiei splinei-pancreasului.
Iată sinergia uleiurilor esențiale care poartă principiul PĂMÂNTULUI, pe care o folosim în fitoenergetică pentru a armoniza energia splină/pancreas în cazul hiperactivității la copii:
Protocolul nr. 2 fitoenergetic:
* 5% ulei esențial de salvie sclarea
* 3% ulei esențial de busuioc exotic
* 2% ulei esențial de anason verde
* 90% ulei vegetal de migdale dulci
Aplicați dimineața, la prânz (dacă este posibil, altfel la întoarcerea de la școală) și seara 2-4 picături din sinergie pe traiectoria meridianului, începând din interiorul degetului mare al piciorului și terminând la punctul 6 Pancreas (la o lățime de mână a copilului, deasupra maleolei interne, lângă tibie; echivalentul a 4 degete).
Aplicați timp de 7 zile. După această săptămână de aplicare, faceți o pauză, dar continuați aplicarea primei sinergii aromaterapeutice cu ulei esențial de dafin și ulei esențial de lavandă adevărată.
După o lună, reluați această sinergie și aplicați-o punctual pe punctul 6 Pancreas, 3 zile consecutive pe lună.
Dacă vă angajați să stabiliți un nou ritm zilnic pentru a structura mai bine ziua copilului, este momentul ideal pentru a introduce în camera lui un mic difuzor cu ultrasunete.
Atenție! Nu depășiți 15 picături în difuzare seara (puneți apă în rezervor).
Sinergii relaxante pe care le puteți difuza în camera copilului (în timpul lecturii, de exemplu)
Sinergie nr. 1
* 5 picături de ulei esențial de lavandă adevărată
* 10 picături de esență de mandarină
Sinergie nr. 2
* 5 picături de ulei esențial de mușețel nobil
* 10 picături de esență de portocală dulce
Sinergie nr. 3
* 5 picături de ulei esențial de palmarosa
* 10 picături de esență de bergamotă
Puteți folosi de asemenea Neroli, trandafir din Damasc.
Nevoia fundamentală a unui copil este aceea de a ne bucura de el, mereu. Putem să-i spunem că e un cadou pentru noi. Copilul se construiește prin ochii noștri.
Oricât de dificilă e perioada prin care treceți, rămâneți alături de copil, nu căutați să fiți „un bun părinte”. Vă doresc putere și inspirație, să fiți exact părintele de care copilul dumneavoastră are nevoie!
