Capcana – prima parte
În profida a tot ce știi despre sănătate, emoții, gânduri, impulsul de a manca peste măsură, rămâne puternic. Vrei să te lași de fumat, fumezi mai mult. Știi că ar fi bine să reduci timpul petrecut pe telefon, cu toate acestea, e irezistibila tentația. Știi că ar fi bine să reduci timpul de lucru, lucrezi și mai mult. Care să fie cauza?
Cu siguranță, noi, oamenii, suntem foarte influențabili. Ajunge să ni se prezinte ceva sub un aspect seduizant că să cedam tentației. Vestea buna e că acesta tendință funcționează în doua sensuri. Suntem influențabili pentru pierderea, dar și pentru câștigul sau binele nostru. Rămâne să vedem cum inversam mișcarea.
Pentru început, te asiguri că poți să lași de o parte tot, absolut tot ce tine de reproșuri, vinovăție, rușine (și orice altceva, care te trage în jos). Daca este dificil, e necesar să revii la fiecare în parte. Fiecare reproș, sentiment de vinovăție, rușine, este vocea unui aspect din tine (sau mai multe, polarizate pentru un bine comun) care strigă tare să fie întâlnit și ascultat. Daca nu poți să faci asta singur/singura, cere ajutor.
Daca acceptarea situației în care ești este totală, radicală, acele sentimente sau reproșuri nu le mai simți, nu mai revin. Sau revin tot mai rar, sub forma unui gând la care nu acroșezi, remarci cât de bine a fost înrădăcinat, poate oftezi; ce e sigur, simți compasiune. Respiri amplu, îi faci loc, stai cu el cât e nevoie, până «se cere» singur afara … Gândurile vin și pleacă daca nu le alimentezi.
Acceptarea radicală înseamnă să lași de o parte toate conceptele, chiar de morală sau voință. Te simți că un nou născut în fata acestei situații în care te găsești.
Când un animal cade în capcană, când un pește muscă din undita, spunem despre el că e lipsit de voință, sau că e în neregula în vreun fel? Spunem doar că am plasat bine capcana, sau că ne pricepem la pescuit. În realitate, se întâmplă la fel cu noi, cei ce am căzut, într-o forma sau alta, într-o capcana (țigări, mâncare, droguri, cumpărături, jocuri, rețele sociale, etc.) și poate dura ani de zile până ieșim la liman. Precum pestele prins în năvod, devine din ce în ce mai dificil să distingem firele năvodului și cum se strâng din ce în ce mai tare.
De ce suntem atât de influențabili?
În cadrul dependențelor, să înțelegem mecanismul din spatele manifestărilor, e deja un pas important spre vindecare. Cu cât suntem mai în clar cu natura noastră, cu fragilitatea noastră, cu atât vom fi mai abili în confruntarea cu dependenta de care suferim. Cunoașterea ne da «arme» pentru a nu ne mai simți neputincioși.
Toate dependențele stau pe soclul circuitului recompensei (mai precis pe reintărirea pozitivă). Sistemul recompensei este prezent la mamifere și majoritatea vertrebatelor. Situat în creier, acest sistem, o rețea de neuroni, este indispensabil la supraviețuirea speciilor, indivizilor. Incită la acțiune, în scop de prezervare a vieții (să caute hrana, să se reproducă, să detecteze un loc nesigur, etc.). De exemplu, dacă un aliment e bine tolerat, nu provoacă greață, dureri abdominale, animalul îl vă considera comestibil și-l va manca cu placere. Daca un loc îi pare sigur să-și depună ouăle, animalul îl va alege ca refugiu preferat.
În acest circuit, placere și neplăcere rivalizează continuu, pentru a orienta cât mai bine individul în obiectivul său de supraviețuire. Cu toate acestea, sistemul de recompensă poate da rateuri, poate deveni disfuncțional când este înșelat de falși stimuli externi! În cazul dependentelor, menținerea acestora e datorată unei activări repetate a acestui circuit cerebral, care face să simțim placere. Fiecare țigară în plus, fiecare înghițitură de mâncare în plus, întreține acest circuit de recompensă care incita la încă o țigară, încă o îmbucătură, încă un joc, încă un pahar de vin, încă puțin pe Facebook, etc. Ar trebui rebotezat, în realitate este un circuit al pedepsei, este o buclă a suferinței. Activarea cu regularitate a acestui circuit amplifică cererea de … (mâncare, țigări, facebook, etc.).
Exista «întăriri, alimentari» pozitive și negative. Cele pozitive provoacă repetarea gesturilor pe care le percepem sub forma de plăcere, sau, compensarea unei contrarietăți. Cum senzația agreabilă e de scurtă durată, e necesar să refacem gestul pentru a simți placerea.
«Întăririle, sau alimentările negative» provoacă respingerea activității care le-a declanșat, sunt percepute că senzații de neplăcere și insatisfacție.
În fata unui stres, a unei contrarietăți, a unei frustrări, pare natural să facem ceva, astfel încât creierul să perceapă o senzație agreabilă care ar avea puterea de a atenua, de a șterge disconfortul. Asta justifică utilizarea tutunului, alcoolului, mâncării și celorlalte substitute de care am vorbit mai sus: să simțim «întăririle, consolidările pozitive», sa resimțim plăcere.
În realitate, nu există nici o relație obiectivă intre conflictele, problemele unei persoane, și plăcerea procurată dintr-o țigară, din mâncare, din jocuri video, din statul pe internet s.a.m.d. În realitate, e vorba de o fugă de însăși realitatea în care ne aflam, de o forma de evitare temporară. Suntem departe de a rezolva dificultatea în care ne găsim și chiar invers, suntem susceptibili să o amplificam.
Când consumul de tutun, mâncare, alcool, etc. trece în registrul «întăririlor negative», suntem pe calea vindecării. Faptul că acordăm atenție și ne-am decis să ne apropiem de subiect, dovedește acest lucru. Poate că sunt deja câteva luni de zile, poate ani, de când te preocupă gândul de a te ocupa serios de dificultatea ta. Asta e bine, așa începe drumul vindecării.
Acum o să vedem cum ieșim din cercul vicios al adictiei, cum să nu cedăm la prima tentație. Apoi la a doua tentație. Apoi la a treia. S.a.m.d. până când circuitul de recompensă se stinge (realmente e vorba de o alarmă dereglată, care sună în continuu) și ești capabil/capabilă să nu răspunzi tentațiilor care pot să apară, pentru că porți o privire diferita asupra întregului subiect. O privire sfidătoare fată de acestă ofertă pe care o face o mica parte din creierul tău (amigdala), întregului tău corp, care este singurul tău aliat în viața asta, pe acestă planetă minunată. Seducția s-a terminat. Eliberarea poate fi instantanee sau în etape.
O afacere de legături
Putem spune că un atașament la ceva sau cineva, e foarte intens și poate fi calificat ca dependentă dacă acesta legătură devine copleșitoare. În loc să ne dea aripi, îl simțim ca un plumb legat de picioarele noastre. Legăturile devin suferințe prin pierderea măsurii!
Fie că e vorba de o substanță sau de un comportament, persoanele dependente se focalizează în același mod asupra obiectului obsesiei lor iar intoxicarea rezidă în gândurile recurente. O forță dincolo de orice raționament! Asta auzim : «e mai tare decât mine, stiu că-mi face rău dar nu mă pot opri, nu am voință, etc.». Aceste afirmații lasă să credem că există forțe superioare care mențin sau chiar agravează situația. Forța obișnuinței, rezistența la schimbare și o percepție eronată a obiectului adicției noastre, acestea sunt forțele superioare în care credem. Care scapă realității, scapă lucidității, scapă esențialului. Ceața ia locul clarității. Și știm, într-o oarecare măsură, că există și un alt mod de percepție, dincolo de mental, de ordinul pasiunii, reflexului, plăcerii, dincolo de voință. Cei care sunt prinși în acestă capcană sunt conștienți de o luptă internă, între plăcere și gândire rațională; unii pot spune că vorbim de procese din subconștient, asupra cărora nu avem control.
Cert este că mecanismele adcțiilor sunt numeroase dar traduc toate, fară excepție, o singura mare neînțelegere : comportamentul adictiv se instalează și se menține pentru false bune motive! E perceput ca util, acționează ca un remediu contra stresului, angoaselor, solitudinii, sentimentului de vid, de plictiseală, facilitează convivialitatea, liniștește o persoană cronic îngrijorată.
La sursa acestei mari neînțelegeri se află circuitul de recompensă. Senzația de plăcere e percepută doar de câțiva neuroni. Restul corpului nu o resimte. Percepția noastră e foarte, foarte restrânsă. Pentru ca circuitul recompensei să facă mai bine treaba lui, ar trebui să ia în cont totalitatea persoanei, nu doar acest pumn de neuroni care jubilează de fericire, ignorând restul corpului care, dacă suntem onești, recunoaștem că suferă.
Fixare, focalizare
Comportamentul nociv nu se poate instala decât în situația în care reduci și modifici percepția pe care o ai despre comportamentul tău. Să reduci percepția înseamnă să fixezi de manieră prelungită un element, până când se instalează confuzia. Acesta focalizare explica geneza obsesiei. Devii incapabil/incapabilă să-ți iei ochii de la substanță/comportamentul obsesiv/ritualul, de a lua distantă, de a-ți deschide câmpul vizual. Țoată cunoașterea, tot interesul pentru un stil de viață sănătos, dispare din câmpul tău de percepție, pierzând astfel toate informațiile folositoare pe care le cunoști deja. Sărăcit de absența legăturii cu ceea ce îl înconjoară, obiectul focalizării tale devine neclar; și astfel ia aparența a ceea ce dorești: poate deveni remediu, soluție, stil de viață, prezența care asigură. O prelungire a ta. În loc să-l vezi că pe un parazit, iți pierzi țoată libertatea, dându-i crezare.
Vindecarea sta în dezvățare, decondiționare. Precum o spălare de creier, de data asta o spălare voluntară, salutară!
Vindecarea sta pe încredere în sine.
Încrederea în sine sta pe resursele interne, cele de bază:
• Somn
• Respirație (Plămânii sunt «mama» rinichilor în Medicina Tradițională Chineză)
• Relaxare
Aceste 3 ingrediente încarcă bateria de rinichi. Baterie încărcată înseamnă resurse interne, stare de sănătate, echilibru pe cablul vieții. «Lampa cu ulei», cât avem de trăit, longevitatea și vitalitatea noastră, toate “stau” … în bateria de rinichi.
Când acesta baterie e încărcată, corpul e capabil să se autoregleze, sa se vindece; avem capacitatea de a ne organiza viața (în Medicina Tradițională Chineză rinichii sunt mama ficatului, care este «generalul de armată») și de a lua decizii bune (vezica biliară funcționează corect). Ce facem este în acord cu ce simțim și gândim, ne simțim satisfăcuți, plini (stomacul e în echilibru). Apare un sentiment de plenitudine, încredere care se exprimă: pot să mă destind!
Când e încărcată bloc această baterie de viață, nu trăim în frică (conștienta, inconștientă), părăsim modul de supraviețuire (legat de circuitul de recompensă – tot ne ocupam cum să trăim mai bine; primul pas ar fi să încetam să supraviețuim!).
Când nu ne este frică (frica e localizată în rinichi), nu suntem dependenți de nimic. Facem ce bun pentru noi, suntem ghidați din interior și ne simțim responsabili de viață noastră (vezica urinară în stare bună de sănătate). Când nu ne este frică, suntem în bucurie și recunoștință (inima deschisă, inima sănătoasă). Capabili să ne îmbrățișam viața (cu lecțiile de viață învățate, intestinele sunt sănătoase). Când ne îmbrățișam viața, nu mai e nimic de iertat, nu mai e ordine sau dezordine; e armonie în interior, sunt în locul potrivit și fiecare moment e un cadou. Exteriorul se schimbă continuu, solicitările nu vor înceta niciodată. Când am încredere, intru în joc fară frică. Trăiesc în sfarșit, am părăsit supraviețuirea.
Ne întâlnim în curând pentru partea a doua. Și a treia, s.a.m.d., nu știu cate părți vor fi. Ce știu este că după explicații, urmează soluții. Până atunci, curaj!
- Începe să studiezi și să integrezi conceptul de respirație conștientă.
- Aici ai câteva soluții pentru somn reparator.
- Relaxarea – baza bazelor
Apropos! Unde stă curajul? Păi da, tot acolo unde stă și frica! Curaj si frică, două fețe ale aceleiași monede.
Cu mulți ani in urmă am auzit asta de la primul meu ghid. “Ori esti in frică, ori esti in iubire. În fiecare clipă. Indiferent ce se manifestă, la baza sunt doar aceste două motoare de viață”. Sper ca tu să conștientizezi și să integrezi asta mai repede decât mine.