Să nu ne fie frică să ne angajăm în real!

Practica în grup ne susține, ne poartă, ne încurajează.

Când suntem gata să sărim de pe scaun (sau perna de meditație) știm că ceilalți, care practică cu noi, traversează și ei diverse stări și rămân totuși acolo, pe scaun, imobili. Atunci revenim la respirație și simțim că ne redresăm, că «ținem» și noi, ne simțim într-o barcă, cu toții.

Motivul pentru care practicăm e mai puțin important. E important că odată așezați putem lăsa de o parte așteptările astfel încât practica să lucreze singură … Ca și cum am trece dincolo de oglindă. Ieșim din logica obișnuită «e bine, e rău, e agreabil e dezagreabil » și ne regăsim într-o atenție directă, vie, nefabricată. Acestă atenție permite senzațiilor, emoțiilor, sentimentelor, gândurilor, evenimentelor, să se manifeste, fară tendința noastră de a le ameliora. Ce este, este. Ceea ce grecii numeau adevăr, “aletheia” – ce iese din ascunzătoare, din uitat; ceea ce apare.

Sentimentul de pace pe care îl simțim grație practicii nu se traduce prin absența tensiunilor, conflictelor tulburărilor, durerilor și suferințelor.
Sentimentul de pace pe care îl simțim grație practicii se traduce prin capacitatea de a susține un raport de libertate cu toate cele enumerate, când ele se manifestă în viață de zi cu zi.