Am intrat în Săptămâna Mare, un timp de pasaj care ne este propus în fiecare an. În realitate ne este propus în fiecare săptămână, în fiecare zi, fiecăruia dintre noi.
Dincolo de ritualurile bisericești specifice, pentru mine este un timp în care suntem chemați, încurajați, susținuți, să privim în noi; să ne vizităm pe acolo pe unde, de obicei, nu o facem.
Să ne vedem așa cum suntem, să măsuram și să recunoaștem pentru noi, cât suntem de adevărați purtători ai mesajului lui IIsus?
Dacă mai căutăm iubirea oriunde în afara noastră, în fiecare zi putem alege să trăim Săptămâna Mare!
Călătoria cercetătorului pierdut încetează când trăim în interior ceea ce căutam la exterior.
Nu este nevoie să suferim pentru a evolua! Provocările cu care ne confruntăm sunt acolo pentru a ne descoperi. Un timp de inițiere este un timp în care facem pasi acolo unde nu am plonjat cu adevărat. Asta e Săptămâna Mare.
În fata unei provocări avem doua opțiuni: să fugim sau să facem față. Să fugim e un drum cunoscut, știm unde duce. Să facem față este un drum poate complet necunoscut. Despre acest drum ne vorbește Săptămâna Mare. Un drum care ne conduce la Unitate, care ne conduce spre descoperirea de sine, în fața ultimei provocări: moartea.
Să facem cu toții experiența Renașterii, din interior, Duminică, când Tatăl și Eu suntem Unul.
Când facem această experiență, adevărul se dezvăluie din interior. Acest adevăr ne redă libertatea.
Acest adevăr se află în centrul inimii, în crucea ființei, unde dimensiunea verticală și cea orizontală se întâlnesc.
Acolo apare, ca un boboc de floare, care se deschide ușor, în nuanțe de verde, culoarea asociată chakrei inimii și ultima nuanță a razelor de soare, în timpul apusului.
După experiența nașterii fizice am început identificarea cu corpul, emoțiile, gândurile noastre. Am început să credem că suntem separați de ceilalți și de univers. În Săptămâna Mare intram pentru a ne naște a doua oară, în acesta viață. Renaștere, în latina ressurectio, inseamna „a se trezi”.
Dacă suntem angajați pe o cale spirituală, suntem și gata să facem ce e de făcut acum?
* Nu e timpul să ne folosim de spiritualitate ca să fugim de realitate!
* Nu e timpul să încercăm să-i convingem pe ceilalți că trebuie să se schimbe!
* Nu e timpul să ne enervăm pe guvern, administrație, colegi, șefi, parteneri, familie!
Ce avem acum de făcut este foarte personal: fiecare are de deschis și de traversat 3 Porți.
Suntem gata să trecem de cele 3 Porți Inițiatice ale sărbătorilor pascale?
Suntem gata să facem acum ce e de făcut ?
3 porți și o singura cheie.
Cheia este un mare DA, într-un spatiu interior vast, calm, solid.
Un spatiu interior în care încetez să mă identific la mic, fragil, mortal și vulnerabil.
În care încetez să mă plâng, să fiu nemulțumită, să comentez, să vociferez.
Încetez să mă supun sau să mă răzvrătesc.
Unde sunt gata să trăiesc ultima judecată: ultima judecată față de mine sau orice și oricine.
Unde sunt gata să răspund apelului simplu al lui Iisus, «vino, urmează-mă!»
Viața s-a manifestat în fiecare dintre noi într-un EU SUNT UNIC, într-un proiect infinit de iubire, pentru a înflori în materie, în relații, pentru a manifesta iubirea.
O singură referință, un singur reper pe acest drum: cum stau, pe unde sunt cu iubirea?
Iubirea fata de mine, iubirea fata de ceilalți.
Cum mă iubesc ? Cum iubesc ?
Doresc eu să-mi văd fața, adevărata față?
Și dacă mai caut iubirea în exterior, sunt gata să fac drumul invers, pentru a regăsi suflul sacru al primei mele respirații ?
În Joia Mare ni se livrează cheia cu care deschidem cele 3 porți: alegem să intrăm în spațiul sfânt din noi.
Spațiul sfânt din corp, din inimă, din conștiință.
Sfânt, pentru că acolo regăsesc calități divine, manifestate în ființa mea. De unde pleacă strălucirea mea. Unde am transformat plumbul identificărilor în aurul abandonului la viață.
Unde ies din Uitarea Absolută și îmi amintesc că sunt Fiul, Fiica Unică, Mult –iubită, a lui Dumnezeu. Unică: nimeni nu întrupează divinitatea exact așa ca mine.
Eu, personal, fac un foc, aprind un foc interior, să-i indic bunului Dumnezeu unde sunt. Pentru că focul divin are nevoie de noi, noi suntem cărbunii aprinși. Ești și tu pregătită/pregătit să aprinzi focul tău, ca Dumnezeu să te vadă mai bine?
Suntem, împreună, gata să devenim a zecea ierarhie a îngerilor, aici, pe pământ?
Suntem gata să devemim purtătorii acelei lumini care nu ține de cunoaștere, nu ține de exterior, nu poate fi furată, pentru că suntem acea Lumină ?
În Vinerea Mare deschidem Poarta Lucidității. Privim în față ceea ce de obicei evităm, uităm, ascundem. Primim, acompaniem, stăm cu ce ne doare. În puterea cu care reușim să ne ținem de mână stă refacerea unității interioare. Separarea dispare, nu mă mai simt fragmentat, polarizat, încordat. Traversez golul, vidul, fără frică, sunt susținut de propria Prezență. E singura modalitate de a găsi pace: încetez să o mai caut în exterior.
Care e crucea mea? În ce domeniu din viața mea se manifestă? Corp, bani, relații, posesiuni, profesional, emoțional, mental, spiritual, s.a.m.d. ?
Ceea ce evit îmi arată care e crucea mea.
Ce fac cel mai mult în viața mea și reprezintă o fugă? După ce fug și ce evit când fac asta? În care domeniu din viața mea?
În Sâmbăta Mare deschidem Poarta Esențialului. Las să moară tot ce nu sunt. Intru în recepție, răspund dacă e nevoie. Nu reacționez, urmez efortul minim, precum apa. Deschid un nou ciclu. Revin în spațiul în care nu fac altceva decât las să moară tot ce nu este esența mea.
Nu fac nimic o zi, nu intru în ceva de făcut care să fie tocmai rezultatul unei fugi. Observ, las să fie ceea ce este. Las să se decanteze lucrul dinainte.
Duminică deschidem Poarta Mesagerului.
„Eu sunt mesagerul suflului și vieții eterne și aleg să eman asta din toată ființa mea. Fructul transformării mele îl ofer lumii.”
…………………………………………………………………………