Unul dintre motivele pentru care oamenii mă caută este că se simt blocați.
Ce face să ne simțim astfel, cu impresia că nimic nu merge și nu se mișcă în viața noastră?
Ei bine, cred că există mai multe răspunsuri. Putem fi blocați emoțional, fizic, financiar, relațional, etc.
Acest articol nu este despre ce și cum facem în terapie. Este despre ceea ce putem face înainte de orice alt demers.
Când vorbim de blocaje, medicina tradițională chineză o să ne spună imediat că e o problemă de flux.
Că putem:
– să ne concentrăm pe un obstacol și pe ceea ce credem că este cauza lui,
– să facem un pas în spate, să ne rememoram momentele în care situația a fost fluidă.
– să ne amintim că nu ne-am născut blocați (chiar dacă am avut dificultăți la venirea pe lume – acesta fiind primul element de blocaj ulterior).
Cert, dacă astăzi suntem blocați inseamnă că la un moment dat am pierdut firul unei mișcări! Am pierdut direcția curentului vieții.
Există un blocaj pentru că mișcarea e pierdută.
Mișcarea, înainte să fie exterioară, este interioară.
Focul interior este energie vitală. Când te simți blocat, focul e aproape stins.
Blocajul este invitația la a ne pune întrebarea: unde m-am pierdut? Din ce moment, în ce context, cu cine eram, ce mă preocupa atunci? Îmi pot aminti acest moment în care am ieșit din flux, am pierdut elanul de a merge înainte.
Focul interior reprezintă toate forțele vieții, cu care ne naștem, un capital pe care îl posedăm toți. Doar că nimeni nu ne spune că este prețios, limitat și trebuie întreținut. Noi avansăm în viață fară să ținem cont de acestea, epuizându-ne rezervele una după alta.
Responsabilitatea e mare, cum facem să minimizăm pierderile și cum identificăm ce permite să fructificăm acest capital? E suficient pentru început să identificăm toate momentele, persoanele, grupurile, conjuncturile, activitățile care ne fac bine! Să cultivăm aceste aspecte, să le miscoram pe cele contrare.
Ceea ce hrănește mulțumirea și împlinirea este vitalitatea, nu voința. Vitalitatea permite reziliența, vitalitatea cheamă șansa. «Vitalitatea este tot ce hrănește viața» – Marie-Pierre Dillenseger.
Să continui să te interoghezi asupra cauzelor blocajului nu este lipsit de interes, până la un moment dat. Chiar în terapie facem asta: căutam, înțelegem, integrăm . Dar, la un moment dat, terapeutul propune/cere o acțiune concretă în prezent. Ceea ce ne scoate din blocaj nu este focalizarea pe starea în care ne aflăm ci focalizarea pe ceea ce continua să circule, să se miște, în jurul subiectului care ne preocupa.
Când ai o țeavă înfundată, e nevoie de o forță, o mișcare care să împingă dopul. Altfel, degeaba chemi instalatorul care are camioneta plină de scule, dar nu are aer comprimat sau pompă.
Deci, la un moment dat, dacă rămân așezat și cu atenția pe durerea sau cicatricile pe care le port, înseamnă să consolidez starea.
Alternativa este să mă ridic în picioare și să fac un pas. Să deschid ferestra, să circule aer. Mișcarea e cea care ne susține în ce avem de făcut, indiferent ce traversăm.
Este capacitatea de a continua să fii viu. Focul interior hrănește viața.
Ideea este să ieși din supraviețuire. Când ești blocat, supraviețuiești.
Există o paletă de acțiuni care ne ajuta să continuăm țesătura vieții, să avem acces la propria capacitate de a ne pune în mișcare și de a aduce fluiditate în toate sectoarele vieții noastre.
E important să fim în clar și cu faptul că nu putem avea vitalitate fizică, emoțională, relațională, 24h din 24h, la maxim. În schimb, ceea ce câștigăm este o toleranță crescută la inconfortul de traversat, în timp ce încă nu vedem rezolvarea. Ajunge că ești deja în mișcare, este o avansare pe toate planurile, chiar dacă sunt invizibile încă rezultatele.
Să te ridici este o atitudine, dincolo de acțiunea fizică în sine. Fiindcă a venit vorba, «Scaunul ucide» este titul unei cărți extraordinare, scrise de Alexandre Dana.
Fiecare avem responsabilitatea de a alege «cârjele» cu care ne ridicăm, avansăm, până putem renunța la ele. Pentru că ideal este să ne găsesca în picioare următorul obstacol …
Toți vrem să ne dezvoltăm potetialul maxim. Problema e că vrem să atingem asta fără să ne confruntăm cu condițiile care îl favorizează … Confruntarea (în sens de intâlnire veritabilă ) transformă obstacolele în oportunități de creștere.
Să te ridici e mult mai mult decât crezi. Să te ridici este strategic, fiziologic, energetic.
În arte marțiale nici o luptă nu se duce fiind așezat. Când stai pe scaun ore în sir, toată circulația lichidelor corpului și energia din meridiane este afectată negativ. Respirația este superficială. Intestinele comprimate. Al doilea creier este în intestine, asta explică efectul de inerție pe care îl simțim.
Să te ridici înseamnă să spargi inerția, ea este cea care te tine pe loc. Chiar dacă nu vezi încă soluția, prima poartă de ieșire din blocaj este corpul. Ridică-te de câte ori poți, deschide fereastra, îndreaptă umerii, deschide cutia toracică, fă o tură prin casă, sau pe-afară.
Să te ridici e prima postură care hrănește și eliberează vitalitatea.
Iată (foarte pe scurt) încă 22 de posturi/gesturi de cultivat în acest sens:
– Ușurează-te! Măcar debarasează-te de un obiect, o haină, un dosar. Aici ai idei de renunțări din alt plan.
– Iubește-ți cicatricile! De toate felurile. Întinde o mână celui care ai fost.
– Onorează strămoșii! Lasă-l să te gasesca pe cel care are un mesaj pentru tine. Amintește-ți ceva plăcut în compania bunicilor, străbunicilor.
– Opune-te tendinței de a face tot – bine – rapid, în permanență.
– Pierde-te din când în când. Renunță la traseele obișnuite, mergi fară GPS, lasă spiritul de observație să se manifeste.
– Învață ceva nou.
– Revino în corp intenționat, de 1000 de ori într-o zi, dacă e cazul.
– Regăsește pământul sub picioarele tale. Descoperă că e solid. Poți să ai încredere.
– Plictisește-te. Nu umple tot spațiul din agendă.
– Celebrează pașii pe care i-ai făcut deja.
– Lasă să fie ce este, lasă să curgă.
– Ieși din binar. Toate sunt și așa – și așa!
– Acceptă. Numai ceea ce este acceptat, văzut, recunoscut, poate fi schimbat.
– Ascultă-i pe cei mai tineri decât tine. Treci pe lângă o școală, în recreație.
– Hrănește-ți sufletul, nu evada, nu te anestezia.
– Nu renunța. Pentru fiecare vis încă neîmplinit, alege câte o pietricică, pune-o într-un bol, într-un loc numai al tău.
– Îmbrățișează începutul fiecărei zile. Spune Da, spune-ți tie DA și tuturor forțelor vieții.
– Amână intenționat ceva ce nu este urgent și important. În timpul câștigat fă o relaxare.
– Îndrăznește să începi ceva, să inițiezi ceva.
– Ia problema invers: ce beneficiu aduce nerezolvarea ei?
– Nu uita că ești muritor …
– Rămâi vigilent să nu te acapareze obiceiurile care nu servesc viața.
«Viața e acum, chiar acum când citești. Viața e când iți conduci copiii la școală, pregătești masa, întinzi rufe, lucrezi la birou, bei o cafea, cumperi pâine, întâlnești un necunoscut care iți deschide ușa blocului, te joci cu pisica, ridici tonul la cineva.
Fericirea curge, alunecă, se strecoară în momentele vide ale unei zile. Ea nu e departe. Ne ignoră mai puțin decât o ignorăm noi pe ea. O căutam acolo unde nu e, o ridicăm cu forța când o găsim, o comandăm și o bruscăm.
Fericirea râde de eforturile noastre, se amuză de strategiile noastre. Ea așteaptă ora, momentul, locul, ca să ne poată surprinde.
Fericirea nu e nici dobândită după un curs, nici moștenită. Este o aliniere: cine suntem, un moment și rădăcini puternice.
Sursa ei este capacitatea de a hrăni vitalitatea prin gesturi simple, în fiecare zi, în toate zilele.
Să trăim este un act de încredere în tot ce ne-a fost dăruit la naștere, pentru timpul acestei vieți.
Orice am auzit, e sigur nu suntem aici degeaba, nici să fim singuri, nici să nu fim de folos.
Să investim în vitalitate nu costă decât o disciplină personală.
Fiecare dă sens vieții lui hrănind sufletul, lăsând instinctul să îl ghideze și corpul să îl poarte acolo unde vitalitatea îl așteaptă. » – Marie-Pierre Dillenseger
Vitalitatea este un ghid spre echilibru. Ne aduce constant la esențial, e un semnal de alarmă când pierdem forță, elan, sens, cu riscul de a ne îndepărtă de locuri/situații în care nu avem de ce să înaintăm, nu avem nimic de învățat acolo, nu avem nimic de dăruit.
Înainte să cădem în disperare, să ne prăbușim, să ne amintim că viața e în noi! Apoi ne ridicăm în picioare și facem ceva, punem cea mai mică acțiune, gest, în serviciul vieții.
Doar primul pas costă. Ce urmează după ce te-ai pus în mișcare e bonus, e bun, și face bine!
Inspirată din „Focul interior – 23 de practici de cultivat in cotidian” – Marie Pierre Dillenseger.
Credit foto: https://www.biblespoir.com