Teribila invenție umană numită "judecată"

Teribila invenție umană numită “judecată”

Imediat se fac 3 luni de când am ales să explorez cu adevărat judecățile pe care le port față de mine, față de alcineva sau o situație, și cele pe care le percep la ceilalți, în interacțiunile mele.
M-a frapat o frază pe care am auzit-o la unul din mentorii mei «de câte ori emit o judecată îmi pierd libertatea». Care libertate? Libertatea adevărată, aceea care nu-ți poate fi furată: libertatea de a alege.

M-am delectat observandu-mă în toate manifestările pe care le-am sesizat: în ceea ce încă îmi mai povestesc, în convingerile mele, în aprecieri, în părerile mele, în comparații, evaluări, puncte de vedere, judecați de valoare sau chiar emiterea unor judecăți moralizatoare.
Culmea am atins-o când am descoperit cum toleranța mult clamată m-a adormit încet … (ăsta e un subiect la care trebuie să revin într-o zi).

Întrevăd mai multe capitole, deci o iau ușor. Astăzi o să scriu despre percepție și despre proiecție.

E foarte important să facem distincția intre percepție și proiecție. Ea permite să nu îi punem pe oameni în cutii închise și etichetate, să nu fim în reacțional (diverse situații în care reacționăm că să ne apăram).

Când spui ceva despre cineva poți să te exprimi (sau să gândești) astfel:
Acesta persoană reprezintă pentru mine … (asta este o percepție)
SAU
Acesta persoană este …(aici este o proiecție)

Ce urmează să completezi în locul punctelor nu sunt decât calificative, pozitive sau nu.
Important este să îți dai seama că percepi fiecare persoană, situație, context, în funcție de lumea ta interioară, de filtrele proprii, de ochelarii tăi. În funcție de condiționarea ta, de experiențele din viața ta, de istoria personală, de rănile tale.

Când te oprești puțin să observi, realizezi că de fapt acea persoană sau situație e acolo ca să vezi ce ai de văzut, să primești ce ai de primit (chiar dacă ambalajul nu iți convine).

Ce se întâmplă când te oprești și te obișnuiești să observi? Intri în lumea ta interioară și începi să te întrebi, ești curios să afli ce se întâmplă acolo: ce are să îmi spună mie acesta situație?

Cineva toxic pentru tine poate fi perceput complet diferit de altcineva, sau invers. Deci verifică întotdeuna ce spune despre tine situația în care te găsești.
Nu putem vedea și rezona decât cu ceea ce este și vibrează în noi.

Ce am observat în ultima vreme la mine și la persoanele cu care am interacționat:

– În interior agitație mentală, judecați, devalorizare – în exterior agitație, persoane agresive, situații care să confirme devalorizarea de sine
– În interior neputința conectării cu sine – în exterior situații în care să simți respingere și nedreptate, furie
– În interior neîncredere – în exerior blazare, amărăciune
– În interior control, hipervigilență – în exterior situații în care te simți controlat, taxat, evaluat, diminuat

Toate cele din interior le proiectăm/aplicăm la rândul nostru în exterior!
Când interiorul nostru e plin de judecăți, vom judeca la fel de mult în afara noastră. Când ne devalorizăm, o să-i devalorizăm pe ceilalți imediat. Când simțim că pierdem controlul în interior, îl întărim la exterior.

Când în interior știm să aducem blândețe și compasiune, suntem capabili să ne uitam altfel în afara noastră.
În loc să fim permanent în reacțiune la ceea ce se proiectează asupra noastră, o să fim capabili să vedem poate suferința care se ascunde dincolo de un comportament, de o privire sau de niște cuvinte. Poate că o să ai elanul de a întinde o mână, în situații în care altă dată ar fi fost de neconceput. Renunți să te tot aperi.

Sunt de acord că nu putem face asta tot timpul, în timp real. DAR, există un al doi-lea timp, tot timpul !
Când un declanșator apare, când simți că urcă tensiunea, că te strângi, te crispezi, înțelege o dată pentru totdeuna că ești în mod supraviețuire, că nu tu adultul de azi reacționezi ci un alt tu, care trăiește în interiorul familiei tale interioare; care nu are vârsta și experiența ta, nu te cunoaște și nu are încredere în tine, cel de azi.
Elementul care te-a stimulat (orice persoană, situație) iți deschide oportunitatea să mergi în interior, să-ți spui ok, să vedem: ce este aici pentru mine? Poate ceva nevindecat, sau nevindecat complet, nevăzut până acum, ceva ce doarme, ceva ce nu ai conștientizat.

Când invers, te stimulează ceva agreabil, realizează că aceeași lumină o ai și tu.

Apoi o să observi că pe măsură ce schimbi percepția în interior, îi percepi altfel pe ceilalți din jurul tău. Și nu este vorba că celalalt a schimbat ceva la el; tu îl vezi altfel, tu ai schimbat ochelarii prin care te uiți.

Tot ce ne stimulează, tot ce se prezintă ca declanșator este un cadou de cunoaștere de sine, chiar de vindecare.

Să nu iți fie frică de ceea ce se prezintă, nimeni nu iți poate fura lumina ta, culoarea ta, parfumul tău; primește totul ca pe o grație, oricum vine ambalată, și ai curaj să îi faci față! Tot neplăcutul este o trambulină care poate întoarce moneda pe partea cealaltă; căci precum moneda are două fețe, absolut totul are două fațete.

Ce avem de făcut e să continuăm să pansam în interior, ce mai e de pansat, să ne aplecăm cu tandrețe și răbdare asupra parților din noi care mai suferă. Chiar dacă tot faci asta de ani de zile, de zeci de ani. Vindecarea e un drum, mergi pe el în ritmul tău, fară să te mai compari cu alții.
Dă-ți voie să fii într-o mare acceptare a ceea ce oricum este, fă o pauză, fară frică stai cu ce te doare, acolo vei găsi cadoul ambalat sub forma neplacută, care te-a stimulat. O să te cunoști din ce în ce mai bine, o să fii tot mai puțin în reacțiune și o să ai nevoie de tot mai puțin timp să te reabilitezi, în caz că te mai lași purtat de instinctul de supraviețuire, când nu se pune deloc în discuție un pericol de moarte.
În loc să stai ore, zile, săptămâni în frustrare, furie, tristețe, măhnire, caută pacea în interiorul tău. Acolo e șantierul tău. Dacă nu ai atins-o în interior, intotdeuna un conflict în exterior e acolo ca să înveți să privești în direcția bună, cu ochelarii potriviți.
Direcția e spre interior și ochelarii sunt din tandrețe, bunavoință, liniște, încredere.

Poate că situația sau persoana care iți face probleme nu este chiar atât de diabolică, toxică, neevoluată, egocentristă, materialistă, s.a.m.d. Dacă renunți la toate aceste calificative, ce rămâne ? Rămâne o ființă umană care, ca și tine, vede prin ochelarii ei, prin filtrele ei, prin istoria și experiențele ei, condiționările ei. Asta realizezi când nu mai gândești cu capul, când alegi să nu iți închizi inima ca să te protejezi. Ai înțeles cu inima.
Situația sau persoana respectivă vine și aprinde lumina, sau «te ia de mână» să te ducă în locuri în care până acum ai refuzat să mergi singur. Când ai înțeles asta, ai înțeles cu inima. Ești capabil să iei cadoul, să spui mulțumesc că mi-ai dat ocazia să vindec în mine … (ce e de vindecat) și să mergi mai departe.

Nu mai este nevoie să te protejezi. Cu persoanele cu care dorești să ramai în legătură, merită să faci efortul descris mai sus.
Cu altele poate chiar nu dorești să mai ramai în legătură; totul se poate rezolva simplu, învățând să exprimi autentic limitele tale (nu reproșând).


Cum spuneam la început, după 3 luni de întors subiectul judecăților pe toate fețele,

te pot însoți acum într-o sesiune pe care am numit-o «Plafonul de identitate sub semnul întrebării».

Este pentru oricine vrea să iasă din proiecții și așteptări, pentru cine refuză conștient să mai creeze separare și respingere, pentru cine a înțeles că judecățile întrețin polarizările.
Polarizările întrețin matricea în care ne ducem acesta existență. Ne afectează sănătatea mentală, fizică, emoțională, ne deformează spiritualitatea, afectează lumea în care trăim, felul în care trăim, felul în care consumăm, felul în care ne ajutăm unii pe alții, felul în care ne dăm cu stângul în dreptul în timp ce vrem «să creștem, să evoluam, să devenim altcineva, să fim versiunea cea mai bună posibilă»: tot timpul la înălțime, tot timpul stabili, tot timpul disponibili, tot timpul performanți.

Vestea proastă (dacă mai tinzi spre potențialul tău maxim) e că ești deja potențialul tău maxim din acest moment! Vestea bună e că alte multe și glorioase posibilități se deschid când alegi conștient și decizi să porți ultima judecată

Îmi doresc să fim tot mai mulți cei care alegem conștient să mergem până în inima tuturor locurilor și situațiilor care nu ne autorizează să fim spațiul, energia, conștiința care poate primi tot ce e mai bun. Să desfacem împreună atașamentul la judecată, să distrugem mituri despre judecată, cum ar fi acela al unei forme înalte de discernământ. Să fim atât de vulnerabili încât să putem primi, în relaxare, tot ce poate fi pus sub semnul întrebării, tot ce credem și nu reprezintă realitatea și tot ce împiedică sentimentul de unitate în noi.

În acest context, «Cuplul sacru» te ghidează și te susține. Mă simt onorată să ți-l prezint, primește-l ca pe un cadou.

Mulțumesc că mă citești! Partajează, comentează articolul și mai ales nu mă crede, experimentează!

1 Comments

Adăugare comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *